Precizeaza opinia lui Maiorescu in privinta neologismelor,justificandu-ti raspunsul cu o secventa din textul dat:
Dar trebuie să vorbim în contra acelor neologisme de prisos, care se strecoară prin scrierile noastre fără a bate prea tare la ochi şi ne înstrăinează limba din ce în ce mai mult de la înţelesul ei popular. Pentru ce să zicem, d. e.: este suficient, cuvânt pe care nu-l înţelege nici un ţăran român, şi să nu zicem „este de-ajuns“, cuvânt de origine asemenea latină, însă înţeles de toată lumea? Tot aşa va trebui să zicem „a ajunge la ceva“ în loc de a parveni, sau, cum scrie dl I. Popescu din Sibiu, a perveni la ceva; „agerime“ în loc de sagacitate; „adâncit“ în loc de aprofundat; „dinadins“ în loc de cu intenţiune; „deşertăciune“ în loc de vanitate; „a aiuri“ în loc de a delira, a divaga; „a înapoia“ în loc de a restitui; „aprig“ în loc de avid şi impetuos; „aspru“ în loc de sever; „a încredinţa“ în loc de a confia; „a lua asupră-şi“ în loc de a asuma; „îmbunătăţire“ în loc de ameliorare, şi sute de alte exemple.

Suntem încredinţaţi că numai cu puţină luare-aminte la această regulă, stilul multor scriitori de-ai noştri s-ar îndrepta şi s-ar face adevărat românesc din prea împestriţat şi străin ce este astăzi. Exemple de stil bun în acest înţeles ne dau unele ziare din Bucureşti, România liberă şi articolele dlui Eminescu din Timpul.