În ogradă
Era vară, o lungă vară fierbinte... Dar într-o miercuri a început să plouă.
Chiar de dimineață, cerul era plin de nori tulburi, apoi s-au desprins ,
parcă mirate, câteva picături, sau auzit niște tunete, venite de departe,
iar oamenii, mai cu scaun la cap, se așteptau să vadă și ceva fulgere,
dar ele n-au venit.
Bunicul ne-a chemat de pe drum, unde ne jucam cu alți copii, ne-a trimis
la baracă, unde bunica pregătise apă călduță și săpun, iar noi, eu și fratele meu mai mic, ne-am bălăcit ceva timp în copaia mare de lemn, apoi ne-am primenit și am urcat în casă.
Priveam pe geam cum curg șiroaiele de ploaie. Curgeau lin, aproape șoptit. Afară, în ogradă, găinile se ascunseseră în coteț, gâsca și boboceii ei stăteau feriți sub copertina de la gutuiul bătrân, numai curcanul nu se hotărâse nici un pic să se ferescă de stropii tot mai grei și mai repezi.
"Vedeți voi, ne zise bunicul, el e șeful !"
Iar eu mult timp am crezut că nu e bine să fii șef...
