Răspuns :
20 mai 2021
Eleganta și delicata mea prietenă, Ioana,
Astăzi am ajuns la Sinaia, cu unchiul Ștefan și verișoara mea Adela.
Aici vremea e un pic mai răcoroasă, iar aerul este mai curat. Oamenii se mișcă mai lent, mai fără nici o grijă.
Culoarea verde se remarcă pretutindeni, de la copacii falnici, până la micile tufănele de pe marginea drumului, de la iarba prospătă a parcurilor, până la nenumăratele ghivece ce împodobesc pereții exteriori ai clădirilor sau interioarele multor terase.
Am poposit la o asemenea terasă, care se numea "Bucegi".
Aici unchiul Ștefan a cumpărat pentru mine și pentru verișoara mea
câte o înghețată foarte bună, foarte aromată, iar pentru el, unchiul a
cerut o bere "Bucegi", care costa, conform Meniului, 20 de lei (?!)
Foarte amabilă, fata care ne servea a răspuns promt unchiului că
nu au bere "Bucegi", dar i-a recomandat berea "Dealu Frumos".
La final, toți am fost fericiți, inclusiv fata care servea, pentru că unchiul
i-a oferit 10 lei bacșiș.
Seara, când ne pregăteam de somn, într-o frumoasă vilă mobilată
discret, am primit o alertă pe telefon că în perimetrul unui parc s-a semnalat prezența unui urs. Verișoara Adela era neliniștită, de aceea am închis bine ușile și ferestrele, am oprit televizorul și ne-am ascuns sub
păturile subțiri și pufoase, care ne așteptau la capetele paturilor.
Pentru a uita de urs, am recitat, pe șoptite, câte 2-3 poezii învățate
la școală, apoi am adormit liniștite.
Pe curând, prietena ta Alexandra.
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!