Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul dat.
ACTUL I
În întuneric crește lumina unui felinar, pe o stradă liniștită și departe de centrul orașului mare și frumos. Afară, firește, e un început vremelnic, dar cuminte de iarnă, pentru că – prin fereastră – se văd, în lumina felinarului, cum cad fulgi mari de zăpadă. Poate să treacă pe stradă un automobil sau să se audă glasul în fugă al unui vânzător de ziare de după-amiază. Un ceasornic de edificiu undeva, în apropiere sau o pendulă, în casă, anunță ora opt. Ușa din ultimul plan a fost deschisă și în antreu e aprinsă lumina. Ion, care a venit de afară, își dezbracă și pune paltonul – odată cu pălăria, după ce i-a scuturat zăpada de pe boruri – în cuier. În urmă intră în scenă, atent să nu facă zgomot, caută o clipă comutatorul și, după ce l-a întors, tot așa de atent pornește în vârful picioarelor spre camera lui, care e în stânga primului plan. Omul are un patefon în mână și câteva plăci abia atunci cumpărate de la magazin și – din nefericire pentru el – a uitat să-și lase galoșii, plini de lapovița de pe străzi, în antreu. [...]
SCENA I ION, FROSA În trecere, atent cum merge să nu facă zgomot, Ion lovește, cu patefonul, mescioara de sub panoplie. [...] A încremenit așa, speriat și în egală măsură îndurerat, cu ochii la plăcile de sub picioare și cu mâna pe vasul de pe mescioară. FROSA (i se aude glasul, din camera stăpânei): Ce-i, cine-i acolo? (Privește în scenă, după o clipă, numai capul scos prin deschizătura ușii. Speriată la început, are acum un gest de liniștire, dar și de ciudă că și-a făcut spaimă din întuneric.) George Mihail-Zamfirescu, Idolul și Ion Anapoda