👤

Sănătatea! Binecuvântata de sănătate! Sănătos să fii, şi ţi-e destul un pumn de mălai, ca nici un împărat să nu te dai!

Se scula Duţu cu noaptea-n cap şi pleca-n cântatul cocoşilor, căci era lung drumul până la linie şi ţinea să se puie la lucru mai nainte de a se fi luminat de ziuă. Căra pământul cu metrul cubic, şi cuc cât mai de dimineaţă-ncepea să-l care şi cu cât mai pe noapte înceta cu căratul, cu atât mai mulţi erau metrii la sfârşitul săptămânii. Iar Duţu, om altfel harnic, mai era şi deprins cu treaba aceasta din timpul cât a stat în oştire, la compania de geniu. Plecând cu noaptea-n cap, lucrând toată ziua întins şi întorcându-se pe-ntunerec, n-avea Duţu timp nici să mănânce, nici să doarmă, dar era om care ţine la tăvăleală, şi cu atât mai bine îi tigneau dumenicile şi zilele de sărbători, când Stanca se gătea ca o porumbiţă, lua pe cel mic în braţe şi pe cel măricel în coadă şi mergeau cu toţii la horă, nu ca să joace, ci că să nu stea singuri acasă. Iar dacă erau odată la han, nu puteau să macine în sec: tot timpul cât stătuse-n oştire a luat Duţu şi deprinderea de anu-şi trage, când

n-are nevoie, nimic de la gură. De ce adică muncea el toată săptămâna?! Casa îi era plină; nevasta şi el erau bine îmbrăcaţi; copiilor nu le lipsea nimic; în ladă se adunau încetul cu încetul polii pentru perechea de boi; e un om bogat cine-i sănătos şi ştie să rabde şi să muncească.

Un singur păcat avea Duţu: băiat deştept, gureş şi curăţel, el a mai învăţat la oştire şi vreo trei buchii, şi acum se credea şi mai ţanţoş de l-ai fi socotit în rândul oamenilor cu două juguri de câte patru boi. I s-ar fi trecut, poate, şi asta, dar era şi mai rău de gură şi nu suferea ca cineva să-l atingă la sărăcia lui…

(Ioan Slavici, Comoara)
Formulează două idei principale/secundar din textul dat


Răspuns :

Răspuns:

am multa treaba,bye,sorrrrry

Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!


Ze Learners: Alte intrebari