Răspuns :
Eram la școală, toamna, după o zugrăvire generală a tuturor pereților.
Un dulap mare și greu fusese lăsat cam departe de locul unde era el situat în mod obișnuit. Doamna dirigintă tocmai adusese cam 5-6 băieți
de la clasa a 8-a, să mute dulapul. Eu eram în clasa a 6-a și am rugat-o pe Doamna să mă lase să mut eu singur dulapul. Băieții de la a 8-a s-au pus pe râs și m-au dat la o parte, apoi s-au repezit la dulap, dar n-au reușit decât să-l miște foarte puțin, iar unul dintre ei striga: "Aoleu, mâna mea..."
și arăta că se cam julise, nici el nu știa cum.
Doamna i-a trimis la ei în clasă, apoi s-a uitat spre mine și a zis:
"Hai Hercule, e rândul tău ...!"
M-am apropiat de dulap, l-am studiat un pic, apoi am zis:
"Doamnă, îl dau singur, dar am nevoie de 2-3 asistenți, care să-mi aducă ceva scule necesare."
S-au apropiat imediat prietenii mei cei mai buni, iar eu le-am scris ceva pe o foaie de matematică (Doamna dirigintă ne învăța matematica !).
Peste câteva minute, am primit sculele necesare, m-am dezbrăcat de sacoul meu negru cu dungulițe alburii, iar Sorana, colega mea de bancă, l-a preluat grijulie. Aveam câteva corpuri geometrice din lemn, un levier metalic de 1,5m și o ganteră de la sala de sport. Am apropiat gantera de dulap, apoi cu levierul și un paralelipiped am format o pârghie, pe care o utilizam cu piciorul stâng, folosind propria greutate a corpului meu.
Dulapul s-a ridicat ușor, foarte ascultător, iar eu, cu piciorul drept, am împins gantera sub dulap, apoi l-am direcționat simplu spre peretele
care îi era destinat, conducându-l cu multă atenție.
Peste cam 2 minute treaba era gata !
Sorana mi-a adus sacoul și m-a ajutat, cu grație, să mă îmbrac, iar Doamna dirigintă s-a apropiat și mi-a dăruit câte un pupic pe fiecare obraz. Eu eram fericit, iar clasa toată fremăta de o mare și năvalnică harmălaie !
"Cum de te-ai gândit... ?" m-a întrebat Doamna. Eu i-am povestit cum
am petrecut vacanța de vară cu un bun prieten, numit Arhimede !
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!