Deși este cunoscut în special pentru poeziile sale, Mihai Eminescu a fost un mare pasionat de istorie, filosofie, precum și un promotor al folclorului românesc. Astfel, acesta a cules creații populare (basme, cântece de petrecere și altele), valorificând astfel folclorul țării noastre. Inspirat de creațiile din popor, Eminescu a scris, la rândul lui, basme, precum „Făt-Frumos din lacrimă” și alte opere similare. Tot dintr-un basm popular românesc („Fata din grădina de aur”) este inspirat și cel mai cunoscut poem al autorului, intitulat „Luceafărul”.
Basmul „Frumoasa lumii” începe cu o formulă tipică de început: „Apoi poveste, poveste, Dumnezeu la noi sosește, că-nainte mult mai este”. Apoi, facem cunoștință cu personajul central al operei: un vânător foarte sărac, care trăia împreună cu nevasta lui și cei trei copii în apropierea unei păduri rău famate. Denumită „Pădurea neagră”, aceasta era cunoscută pentru fenomenele stranii care aveau loc acolo la miezul nopții („Ș-așa era părăsită, nime nu se ducea, că ziceau că la miezul nopții vin dracii”). Mânat de povara sărăciei, însă, vânătorul decide să intre în pădure pentru a vâna.
Odată ajuns în Pădurea neagră, omul zărește un copac, iar pe una din crengile sale, o pasăre de aur. Realizând că avea mai mult de câștigat dacă prindea pasărea vie decât dacă ar fi omorât-o, acesta o ia acasă, unde o închide într-o colivie. Observă bucuros că pasărea făcea și ouă de aur, iar pe gușa păsării se vedea o inscripție. Nici el, nici soția lui nu știau să citească, astfel încât omul decide să acționeze conform informațiilor pe care le cunoștea și să meargă zilnic la târg cu câte un ou de aur, din vânzarea căruia să asigure traiul familiei sale.
Când merge la târg cu primul ou de aur, îl observă un „jidan”, care acceptă să-l cumpere în schimbul unei sume modeste, de numai o mie de lei. Văzând că vânătorul era needucat, decide să profite de el și-l întreabă de unde avea oul de aur. Atunci, vânătorul îl invită la el acasă, unde omul zărește pasărea în colivie și citește inscripția de pe gușa ei: „Cine-a mânca inima are să fie-mp...
