Bătălia a fost aprigă și, din cauza numărului prea mare de duşmani, față de oastea lui Ştefan, moldovenii au căzut biruiți. Demult, pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, pe când Ţara Românească nu era unită încă şi ţinuturile Munteniei şi Moldovei aveau fiecare domnii lor, a fost o luptă mare între plă- ieşii lui Ştefăniță și armia turcească, care năpădise ca frunza şi iarba pe pământul Moldovei. Pe atunci, în acea zonă nu erau sate cu lume multă, ca în vremea de astăzi, și nici locuri goale și dealuri chelbașe, cum se văd acum. Voievodul, amărât în suflet de această pierdere, fugise din fața puhoiului vrăjmaş, ca să nu fie prins şi, rătăcind singur prin munți, a ajuns pe valea Putnei. Codrii stăpâneau mai peste tot şi abia unde şi unde câte un pålc de case care se găseau înşiruite și ascunse pe la poalele pădurilor, lăturiş cu scurgerea apelor, iar oamenii erau mai toţi ciobani, care-şi păşunau oile prin golurile şi poienile munţilor.​