Gheorghiță îmi arătă: - Aici e cuibul. Priveam cu inima ticăind. Ce minune! Cuibul mic era zidit cu paie și crenguțe. Era căptușit cu puf fin, ca un culcus de vată Acolo erau patru ouă albastre, cât patru bomboane. Am vrut să le ating. Gheorghiță m-a oprit: Lasă-le, te rog! Venim peste două-trei săptămâni, să vedem puii. Am plecat. Pasărea s-a așezat în cuib ca să le clocească. Povestim acest fragment.
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!
