Răspuns :
Răspuns:
Omul s-a născut o fiinţă liberă. A avut şi are libertatea de a trăi după dorinţele sale, de a gândi în modul său şi de a se exprima liber. Dacă întrebăm un om pe stradă: „ce înseamnă să fii liber?”, ,Acesta va spune: libertatea înseamnă să nu stai în închisoare şi să trăieşti după principii democratice. Cu toate acestea, nici unul dintre noi nu suntem cu adevărat liberi. Afirmaţia este pe cât de elogiată, pe atât de controversată. Nu suntem liberi pentru că suntem „înlănţuiţi” de vicii care ne conduc gândirea şi viaţa. Astfel, atunci când suntem dependenţi de vicii, suntem mai condamnaţi decât puşcăriaşii care, paradoxal, de multe ori se simt liberi în acel penitenciar. Fumatul, alcoolul, drogurile, chiar şi internetul sunt „droguri”care ne conduc, lipsindu-ne astfel, de libertatea pe care noi credem că o avem.
Suntem liberi atunci când nu suntem „conduşi”, când nu suntem constrânşi şi cel mai important, atunci când nu îi corupem şi pe ceilalţi să acţioneze ca nişte „condamnaţi”. Aşadar, să fim liberi noi mai întâi, apoi să îi ajutăm şi pe cei ce au nevoie să-şi găsească libertatea interioară.
Explicație:
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Studii sociale. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!