Răspuns:
Poate ca niciodata natura nu m-a fermecat atât de mult, ca atunci cand am fost in Delta, intr-o excursie cu bunicul meu, mare pescar amator.
Porniti când geana zilei abia mijea, iar pleoapele mele inca musteau de somn, m-am trezit brusc in mijlocului unui miraj şi nu ştiam de-i vis ori realitate. Spre rasarit printre trestiile proaspat crescute, cerul era aprins, iar aburii baltii faceau să para ca soarele va iesi dintr-un cazan in clocot. Cerul, tulburat inca de umbrele nopti, s-a limpezit brusc când roata de foc si-a facut aparitia. Atunci abia am auzit freamatul vietii din jurul meu. Pe plaurii ce pluteau alaturi de barca noastra, pelicani isi cascau ciocurile alene, iar lisitele și cormorani fredonau un cântec pe doua voci sfasiind tacerea zorilor. Cativa pescarusi indrazneti zburau deasupra noastra si parca simteam in obraji aerul bătut de aripile lor imaculate. Stufarişul părea viu şi, dupa ce am depasit senzatia ca vrea sa ma inghita, am realizat că, de fapt, ne facea loc ingaduindu-ne si pe noi sa gustam din miracolul acestei lumi. Doar nuferii pluteau nepasator etalându-şi gratia şi puritatea fara sfiala.
Am respirat adânc, ca şi cum as fi vrut sa pastrez nu doar pe retina, ci in toata fiinta mea imaginea acelor locuri.
