Răspuns :
Răspuns:
Alexandru Vlahuță publica în anul 1901 volumul de proză „România pitorească", o adevărată carte de referință a genului literar. Lucrarea păstrează și prezintă trăirile și experiențele autorului de-a lungul călătoriilor sale prin România. Acesta pictează în cuvinte locurile de basm ale țării noastre și subliniază dimensiunea istorico-culturală a acestora și a poporului. Volumul poate fi privit și ca un jurnal de călătorie, acesta prezentând excursii ale autorului prin aproape toată țara, începând de la Dunăre, Porțile de Fier, până la Marea Neagră, iar apoi prin Munții Mehedinţi, Valea Motrului și Valea Jiului, Munții Parâng, Peștera Polovragi, Vâlcea şi Valea Oltului, Curtea de Argeş, Schitul Peştera, Munţii Bucegi, Valea Prahovei, Munțţii Buzăului, Vrancea, Munții Bacăului, ai Neamțului și ai Sucevei. În final se anunţă ultima călătorie a autorului, cea de-a lungul Prutului.
Volumul cuprinde cinci capitole. Primul dintre acestea, „Pe Dunăre. De la Orșova la Sulina" este și el structurat în subcapitole denumite după locurile pe care le prezintă. Sunt realizate descrieri ale peisajelor admirate în călătoria pe apă la Porțile de Fier, de la Turnu Severin, unde autorul evocă ,,Castrele Severiane", amintirile străvechi ale istoriei, ,,Turnul lui Sever", ziduri antice, chipuri de piatră, ,,răzlețe amintiri dintr-o lume de neasemănați viteji" și altele. De la Corbul și Hinova scriitorul amintește o „pace dumnezeiască
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!