După ce micul print mersese mult timp prin nisipuri nesfârşite, tinuturi stâncoase și zăpezi troienite, descoperi în sfârşit un drum. Iar drumurile duc întotdeauna la oameni. Bună ziua, spuse el. Era o grădină plină cu trandafiri înfloriți. Bună ziua, spuseră trandafirii. Micul print îi privi. Semanau cu totii cu floarea sa. Cine sunteți voi? îi întrebă el stupefiat. Noi suntem trandafiri, spuseră trandafirii. Ah! făcu micul prinţ... Si se simţi foarte nefericit. Floarea lui îi spusese că ea era singura din specia ei în univers. Și iată că mai erau cinci mii, toate la fel, într-o singură grădină! „Ar fi foarte atinsă”, îşi spuse el, „dacă ar vedea asta... ar tuşi groaznic și ar face să pară că moare pentru a scăpa de ridicol. Şi eu aș fi obligat să par că o îngrijesc, căci altfel, pentru a mă umili și pe mine, ea s-ar lăsa într-adevăr să moară..." Apoi îşi mai zise: „Mă credeam în posesia unei flori unice și nu am decât un trandafir obişnuit. Ea şi cei trei vulcani care îmi ajung până la genunchi și din care unul, poate, este stins pentru totdeauna, lucrurile astea nu fac din mine un prea mare print..." Şi, culcat în iarbă, plânse. Micul print (fragment), după Antoine de Saint-Exupéry​