,, Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci
eram feciorul mamei, care şi ea cu adevărat că ştia a face
multe şi mari minunăţii: alunga norii cei negri de pe
deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi,
înfigînd toporul în pămînt, afară, dinaintea uşii; închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea
lumea de mirare; bătea pămîntul sau păretele, sau vrun
lemn, de care mă păleam la cap, la mînă sau la picior, zicînd: „Na, na!” şi îndată-mi trecea durerea... ,,
Citind fragmentul dat am simțit o ușoară mângâiere care creează senzația de siguranță. Cred că și aceasta a dorit Ion Creangă, ca noi să înțelegem că mama este protectorul nostru care ne va iubi necondiționat.
