cazul si felul substantivelor
„Acum iată că din codru şi Călin mirele iese, Care ține-n a lui mână, mâna gingaşei mirese. Îi ſi foşnea uscat pe frunze poala lung-a albei rochii, Fata-i roşie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii; La pământ mai că ajunge al ei păr de aur moale, Care-i cade peste brațe, peste umerele goale. Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă, Flori albastre are-n păru-i şi o stea în frunte poartă. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mândrul soare şi pe nună, mândra lună. Şi s-așază toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul, Lin vioarele răsună, iară cobza ține hangul,“​