Primul caz de COVID în țara noastră a fost pe întâi Decembie, în anul două mii douăzeci.
Mă intrebi de unde știu? În exact aceeasi zi m-am îmbolnăvit si eu, dar, stai liniștit, nu de COVID. Era o simplă răceală, însă doctorii îngrijorați m-au ținut în spital o săptămână. Pandemia este o perioadă grea pentru toți oamenii, se caută foarte multe soluții ca pandemia să dispară, însă, nu știu cât de curând se va întâmpla. Poate peste un an? Un an suna prea puțin. Poate... peste doi ani? Stai, doi ani sună foarte cunoscut. Ce? Vrei să-mi zici ca au trecut deja doi ani din pandemie? Parcă totul a început ieri.
Amintirile îmi trec prin cap ca un viscol, îmi aduc aminte cum mă simțeam în zilele în care stăteam acasă mereu căci nu puteam ieși afară decât cu o hârtie pe care scria cauza. Puteam ieși afară doar pentru cumpărături. Daca aș povesti acestea cuiva din trecut, ar crede că trăiesc pe altă lume sau că acelea sunt doar niște invenții prostești de-ale mele.
Însă, pandemia îmi aduce puțină mândrie. Peste câțiva ani, copiii noștri vor învăța la școală despre acest virus și vor avea lecții de istorie plictisitoare și așa de lungi ca cele nouăzeci și cinci de teze ale lui Martin Luther.
Peste ani întregi, această perioadă în care milioane de oameni au suferit va fi numai o poveste pentru ceilalți.
