Explicație:
Am fost însărcinați cu două mandate de încredere și ne căznim să le ducem la împlinire.
Băiatul ne-a cerut un tren, un tren lung, comandat la gară, pe măsura lui, căci vrea să se facă „mașinist". Trenul să fie cam atât de înalt, cât ne-ar ajunge nouă la bărbie, cu locomotivă adevărată, care merge cu foc. El va mânui aburul și fluierul și va trece prin gări cu mașina sforăind și nechezând. Şi nu se va opri decât atunci când va crede el, ca să bea apă și să mănânce o prăjitură. Va porni iute și va străbate toată țara, departe, și va trece, ca să-l vadă, și pe strada unchiului Sesis, dând un fluier gros în fața porții, la numărul zece. Dacă o să vrea să se suie și pisoiul Papuc în tren, el îl primește, însă cu luare-aminte să fie, că trenul o să meargă repede și dacă i-o veni amețeală nu o să mai poată sări din tren. Mai bine să rămâie acasă, după sobă.
Fetița îl și privește cu necaz cum o să conducă el trenul; dar ca să cumpănească lucrurile, ea ne-a comandat o gară, unde o să se oprească negreșit trenul fratelui ei. Dacă nu vrea să se oprească, ea pune un geamantan pe „lenie“ și dă trenul peste cap. Orgolios, băiatul crede că trenul o să taie geamantanul în două și, ca să nu piardă un obiect de călătorie atât de scump, o povățuiește să și-l ție în mână, căci locomotiva lui trece negreșit. O să vedem. Până una alta, trebuie să fie gata întâi gara și tocmai după aceea trenul; ceea ce este natural, călătorii din tren neputând să cumpere bilete și țigări din câmp și având nevoie să se uite și la ceasornicul mare de peron. Băiatul cere întâi trenul. Întrucâtva i-am împăcat, învoindu-ne ca, pe când vine trenul, din partea cealaltă să vie și gara. Perfect! I-am convins să primească — Îmi dai și mie un covrig, întreabă îngrijorat băiatul.
— Mă lași să conduc și eu locomotiva? întrebă fetița.
Întrebarea e lapidară. Stai, să se gândească. Problema se complică. Pentru un covrig ridicul să-i dea pe mână o locomotivă?
— Nu mai vreau covrigi! răspunde hotărât băiatul. Mai repede se poate lipsi de un covrig decât de o locomotivă.
Fetița reclamă cu lacrimi, subit apărute în lumina ochilor. Şi ea pesemne și-a făcut socoteală că un covrig nu-i așa de mult.
— Zice că nu vrea covrigi! se plânge fetița.
— Eu cred că el îți dă locomotiva, dacă îi dai și tu gara nițel.
— Nu dau gara! decide fetița răstit.
Ideea gării, concurenta trenului, l-a înduplecat pe băiat să o dorească.
— Zice că nu-mi dă gara! se văietă băiatul.
Strânși cu ușa, căutăm o soluție și încercăm o propunere.
— Tu n-ai să poți conduce toată locomotiva - îi demonstrăm băiatului - pentru că n-ai decât două mâini și trebuiesc mai multe. Tu o să conduci fluierul și sora ta fumul.
El preferă fumului fluierul și preferă să stea pe cărbuni și, de la distanță, să facă mașina să șuiere. Trenul a și plecat. L-auzi: pif!paf! — pif! Paf! - Băiatul țipă entuziasmat, fetița nu mai poate de bucurie. Dar...
— Să nu uiți, tătuțule, gara!... notează fetița.
Puși de acord, îi îmbărbătăm, punându-le în locomotivă și un sifon rece, din care vor bea amândoi când le-o fi sete. Şi ca să-i stea trenului mai bine, hotărâm de comun acord să punem sifonul deasupra locomotivei, lângă coș.
Așteptăm să ne vie locomotiva și gara...
Sfârșit
