În ultima strofă a pastelului ,,Nucul " se constituie într-un adevărat spectacol al naturii, care provoacă eu-lui liric, celui ce privește, trăiri profunde într-o atmosferă apăsătoare, nemișcarea copleșește întreaga fire, este o zi toridă de vară, de încremenirea cauzată de arşiţa verii, astfel încât grădina cu arbori pare fără viaţă... Întreaga poezie este dominată de moliciunea specifică arşiţei copleşitoare într-o zi din miezul verii.
E-ul liric urmărește mișcările lente ale pomilor dintr-o grădină în căldura înăbușitoare a verii, creând imagini vizuale precum: ”Nucul rămâne drept” etc.
