Azi dimineața, am zărit pe geam un peisaj de vis. Din cer cădeau mici stele argintii ce se așezau cu grija pe crengile copacilor goi, pe acoperișurile caselor din apropriere și pe pământul negricios. În dansul lor lent, acesți mici aștri erau purtați de crivățul nemilos tocmai la fereastra mea. Deschizând geamul, rămân copleșit de frigul ce tocmai îmi invada camera, transformând odaia călduroasă într-o încăpere dintr-un palat sculptat în gheață. Însă frigul nu mă opri din admirat frumusețea de afară, căci mă aplec peste pervaz pentru a zări și alte minunății pe care le-a adus această ninsoare. Din depărtare, se iscă de odată o gălăgie nemaipomentită. Râsete și chicoteli răsunau pe uliță. Investigând cu atenție, zăresc o ceată de copilași înfofoliți în haine groase, prea mari pentru ei, bucurându-se de prima ninsoare a acestui an. Aveau nasul și obrajii roșii de la atât de multe războaie în zăpadă, iar câțiva dintre ei erau chiar îngropați sub mormane de nea. Voiam nespus să mă alătur acestora! Așa că, fără să stau pe gânduri, ies afară în grabă pentru a mă bucura de această zi de basm.
