Când, adolescent, au început să mă încerce crizele de melancolie şi tristețe, îmi spuneam că astea fac parte din
zestrea mea moldoveană. Uneori, mă răzvrăteam împotriva acestei aplecări către visătorie și contemplație, a
tendinței de a mă întoarce în trecut şi a mă lăsa doborât de amintiri - mă răzvrăteam împotriva sângelui meu
moldovenesc şi chemam în ajutor zăcămintele de energie ale familiei mamei, spiritul de aventură, puterea de muncă
și dârzenia, vitalitatea aproape vulgară a crescătorilor de cai de la Dunăre. Într-una din aceste revolte contra
melancoliei, am scris şi publicat în „Cuvântul", din 1927, când eram deja student, un foileton, „Împotriva
Moldovei", care a stârnit o lungă polemică. Evident, simplificam prea mult lucrurile. Dar continui totuși să cred că
aceste două eredități s-au înfruntat necontenit în adâncurile fiinţei mele, ajutându-mă astfel să cresc, învățându-mă
să nu mă identific complet cu niciuna dintre ele; în cele din urmă, silindu-mă să-mi capăt un altfel de echilibru, pe
care să-l dobândesc plecând de la alte date şi utilizând alte mijloace.
Nu ştiu cum s-au cunoscut părinții mei. Când s-au căsătorit, tata era flăcău tomnatec; avea vreo cincisprezece
ani mai mult ca mama. În fotografia nupțială, de prin 1904, tata nu arăta cei 35 de ani pe care îi avea, cu toate că
era deja pleșuv. Brun, uscat, cu mustaţa neagră, în furculiță, cu sprâncenele groase şi ochi oțeliţi, pătrunzători, tata
părea că nu îmbătrâneşte. Avea o mare rezistenţă fizică. La 70 de ani, umbla pe jos de la un capăt la celălalt al
Bucureștiului și nu putea rămâne o clipă locului; îşi găsea necontenit de lucru, în casă, în pivniță, în curte. Era de
felul lui frugal, dar la petreceri mânca și bea cât cinci. După ce-a ieșit la pensie și s-a hotărât să se ocupe serios de
educația noastră, ajunsese obositor; i se părea că trebuie să ne învețe necontenit cum să ne purtăm și mai ales,
cum îi plăcea lui să spună, să ne facă morală". În ultimii ani de liceu, aproape la fiecare masă ne ținea o lungă
predică, de altfel necontenit întreruptă de interjecțiile şi glosele exasperate ale mamei. [...]
La instalarea noastră definitivă la Bucureşti, mama era încă foarte tânără, nu împlinise încă 30 de ani. Pe atunci,
era frumoasă și încă elegantă, dar puțini ani mai în urmă, în timpul ocupației germane şi imediat după război, când
am sărăcit, mama a renunțat treptat la eleganță și cochetărie. La 35 de ani, a hotărât că nu mai e tânără, că are
copii mari și că trebuie să trăiască numai pentru ei. N-a mai vrut să-şi cumpere nimic pentru ea și ducea singură
toată casa, renunţând, vreo zece ani, chiar la o biată slujnică de la țară, ca să-și poată ține copiii la liceu şi
universitate. În schimb, îmi dădea întotdeauna oricâți bani îi ceream ca să-mi cumpăr cărți. Am ghicit mai târziu că
prin mine îşi îndestula, într-un anumit fel, setea de lectură pe care o avusese în prima tinerețe. I-a plăcut întotdeauna
să citească, dar, după ce s-a retras tata cu regimentul în Moldova și ea a rămas singură cu noi, răgazul pentru
lectură se împuțina din zi în zi. Păstrase totuşi câteva cărți de căpătâi, și nu se culca niciodată fără să
deschidă ,,Psaltirea", ,,Anna Karenina" sau ,,Poeziile" lui Eminescu.
Mircea Eliade, Memorii
A. Scrie pe foaia de examen, în enunţuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul
dat.
1. Indică sensul din text al secvenței a mă lăsa doborât.
2. Menţionează reacția stârnită de foiletonul Împotriva Moldovei, utilizând infromațiile din textul dat.
3. Precizează principiul pe care tatăl îl aplica în educația copiilor după ieșirea la pensie, justificându-ţi
o secvenţă semnificativă din textul dat.
4. Explică motivul pentru care mama lui Eliade a renunţat cu timpul la eleganţă şi cochetărie.
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, o trăsătură morală a mamei lui Eliade, așa cum reiese din textul dat.
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă factorul ereditar poate
influenţa sau nu destinul unui om, raportându-te atât la informațiile din fragmentul Gitat apartinand lui
Mircea Eliade cat și la experimenta personală sau culturală