completează tabelul din imagine↑ pe baza textului de mai jos:(cu cocoșul)​

cocoșul

În nucul stufos din marginea ogräzii, gäinele, cocotate de cu seară pe crengi, dorm duse cu capul supt aripi, împrăştiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac şi le-a venit mai la socoteală. La o parte, aşa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, sta cucoșul - Paşa, cum ii zic toți ai casei - rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, strengăreşte, pe-o ureche. Cu gâtul intins, cu ochii încă cetoși de somn, privește. E poet. Sufletul lui, deși războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor care se umflă într-atât de par nişte burdufuri, când sunt seci, ca nişte gogoşi; decât al tuturor gansacilor care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un gräunte; ori decât al rățoilor care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; şi chiar decât al päunilor mândri în port, dar cu glasul, intre paseri, ca al magarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firei, și fără părere de rău îşi rupe totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum privește, pe când toți ai casei dorm.

Mijeşte de ziuli. Departe, în zare, se desluşeşte, uşoară, dunga de lumină a zorilor, întâi e ca o dâră de zăpadă, apoi, încetul cu încetul, se preface într-un întins de apă care-şi înalță o margine tot mai sus, prelingându-se pe cer, ca sorbită de-o putere a vazduhului. Pe urmă, oglinda aburită de până acum pare că răsfrânge un foc depărtat, se face lucie, poala cerului prinde ființă parcă şi lumina începe să se cearnă peste pământ, uşoară, ca un colb de argint. De parte, cine știe unde, se vad dealurile, mai încoace câmpul, aproape satul, şi chiar în față îşi desface stâlpii, din umbră, casa de la cealaltă margine a ogrăzii. Acrul se înfioară; cucoșul răsuflă fericit, apoi îşi udă pliscul în mărgăritarul de rouă de pe frunza cea mai apropiată. Lumina încremeneşte o clipă.

Cucoşul îşi caută cu ochii tovarăşile, le zăreşte şi în gândul lui le judecă pe toate. La stânga, ici. doarme Sura, nadoleanca - babatia, tot lângă el şi numai lângă el; a scos cinci rânduri de pui până acum şi mai face pe tinerica; uf! tare l-a mai plictisit. Colo, mai jos, Tiganca, sora Surei; ce va mai tânără, dar tot o poamă; amândouă gâlcevitoare foc. În dreapta, la rând, pe crengi deosebite: Roşcata, Bogheta şi Cucuieta; bune fete, dar prea îşi scoteau ochii de la el şi prea i se tineau de urmă. Cel puțin Berca, de pe creanga cea mai de jos, văzuse că n-are încotro şi-l lăsa în pace. Dar unde-i Puica? Asta, da, ii era dragă ca ochii din cap. Puica e o americancă albă ca laptele, puţin mai răsărită decât un ou şi cu un cucui mai mare decât ea întreagă; îi place cum merge înfiptă, cu capul tantos, tremurându-şi uneori motul, ca şi cum i-ar fi tras luarea-aminte: Ghidi! ghidi!" Dar unde-i? Atunci un foşnet uşor de aripi îl făcu să ridice ochii; drept deasupra lui, Puica, şircata, întinsese gâtul şi, pe când celelalte visau încă, strengăriţa

îl sărută de bună dimineața". Și-n aceeaşi vreme, într-o scapärare orbitoare, din fundul zării, cele dintâi două raze ale soarelui se topiră în ochii celor doi îndrăgostiți. Cucosul îşi înfoie penele şi rămase aşa, minunat, în fața răsăritului care ardea în pară. Peste câteva clipe privi spre găinele care dormeau şi zise Pui cei: „Ce frumusețe dumnezeiască, dragă! Și proastele astea dorm." Apoi plănui o ghidușie: făcu Puicii cu ochiul, dându-i să înțeleagă că le-o pregăteşte el. Se ridică în picioare, batu din pinteni, işi falfài aripile ca două steaguri şi, întinzându-şi gâtul cu gândul într-adins să le facă să tresară, bui mace, din somn - trâmbiță din guşă, voiniceşte: -Cu-cu-ri-guuu!...