pe o foaie separată. numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e rusing ,,Un clopoţel a început să se smucească deasupra ușii, speriat. Parcă vrea să-şi rupă frânghiuţa şi s-o ia la fugă. Intrăm în clasă. [...] tot. [...] Mă aşez la locul meu şi mă uit la mine, la fer asta nouă pe care-o cheamă Casian Alexandra - Casian Alexandra! pe care parcă n-o cunosc. Casian Alexandra are şort negru, de sub care i se mai văd genunchii, ciorapi lungi prinşi cu gur de pieptăraş, şi guler de pichet alb, care-o sup puțin, cum o supără şi cozile împletite prea stra [...]. Stă cuminte cu mâinile pe pupitru şi i-e ruşi că o cheamă Luchi, ca pe căței... Dar nu-i adevărat. N-o cheamă Luchi. Luchi mai este. A rămas pe undeva pe-acasă, poate lădiţa din cămară, printre resturile de jucării care nu le mai știe ce-au fost și care nu mai nume. Luchi era mică, Luchi era proastă, Luc era caraghioasă. Luchi era fericită E numele meu. Știu. Dar nu răspund. Pe mine nu mă strigă nimeni aşa. Toată lumea mă strigă Luchi... - Îmi vine-a râde. Aşa-i de caraghios să te strige cineva Casian Alexandra! Ca şi cum ar striga-o tata pe mama, în loc de Catia, Casian Ecaterina. Doamna se uită la mine şi râde. [...] Cum îți zice mama acasă? stăruie doamna tot blând, dar c-un fel de nerăbdare parcă. - - Luchi! sare de lângă mine, răpezind înainte două degete ascuțite, una bondoacă şi zburlită. Luchi, ca la căței! Toate fetele se uită la mine. Încă nu râd, dar ochii lor împung și dor. Şi dintr-odată mi-e rusine do ***


va rog analizați ultimele 10 rânduri dau coroana​