👤

Priveste imaginile A şi C, apoi citeşte documentul B. Pe baza acestora:
a. transcrie, din documentul B, cuvintele care indică atitudinea autorului față de indulgente.
b. imaginează-ți că eşti negustor şi trăieşti într-un oraş german, în anul 1517. Scrie o scrisoare către un
alt negustor, din Țările Române, în care să-i explici acestuia ce sunt indulgențele şi care este părerea ta
despre acordarea lor.
A. Bazilica Sf. Petru
(Roma, Italia)
B. Fiecare creştin adevărat are parte
de toate binecuvântările lui Hristos şi
ale Bisericii, iar acest lucru ii este
acordat de Dumnezeu, chiar şi fără
scrisori de iertare a păcatelor. (...) De
ce papa, a cărui bogăție este astăzi
atât de mare nu construiește această
biserică a Sfântului Petru cu propriii
bani, în loc să o construiască din banii
sărmanilor credincioşi? (după Martin
Luther, Cele 95 de teze, 1517)
C. Vinderea indulgentelor
(autor L. Cranach, sec. Al XVI-lea)