De povestit primele trei fragmente dun „Fram,ursul polar”
târziu de tot când închideau ochii visul lui fram era întotdeauna același era povestea întâmplărilor puține și tulburi dintr o copilărie depărtată pe care multă vreme o uitase trăia printre oameni era prietenilor favoritul lor parcă știa să le citească dorința și bucuria în ochi parcă le înțelegea și necazurile acum deodată lumea aceea foarte departe și de foarte de mult se deșteptă în el venea de acolo de foarte departe și de foarte demult să i amintească priviți tot ce uitase iar visul lui era întotdeauna același și mai întâi un întuneric nepătruns o noapte înghețată și umedă într o peșteră de gheață mai întâi un întuneric nepătruns o noapte înghețată și umedă într o peșteră de gheață acolo s a născut fram în insula înconjurată de sloiuri s a născut noaptea iar noaptea durează acolo o jumătate de an o jumătate de an nu mai răsare soarele scripeți numai stelele pe cerul înghețat și câte câteodată Luna dar de cele mai multe ori domnește o beznă adâncă fiindcă luna și stelele sunt acoperite de nori iar viscolul poartă zăpadă în vârtejuri hohotește și și chiuie și geme sloiurile trosnesc acoperite de ger; e o spaimă și o urgie de ți se zbârlește părul ca toți puii de urs fram s a născut cu ochii lipiți a făcut ochi de abia după cinci săptămâni dormea ghemuit la un culcuș cald blana ursoaicei care îl acoperea ca să l apere de pișcăturile frigului simțeam cum îl spăla cu limba și cumul dezmierdă cu limbi câteodată la deșteptare se pomenea singur singurel ursoaica lipsa era plecată după mâncare el nu putea pricepe toate astea deodată se trezea în întuneric și în singurătate începea să geamă el nu i ușor să cheme să se vadă atunci se speria de propriul său glastră te a înfricoșat și amărât cu botul în peretele de gheață era frig adormea din nou pe jumătate de gera se trezea iarăși încălzit cu un fel de bucurie și de fericire prison blana caldă lângă el izvorul de lapte și o labă moale și mătăsoasă la alintat și îi apropia de piept înțelegerea că s a întors făptura cea mare și bună care l ocrotea încercați și ei și el să i lingă botul cu recunoștință dar ce stânga și prostul îți mai era nici nu și dădea seama încât grijă îi purta mama cât de greu se despărțea de el și cum pleca să caute una numai numai când o răzbat foame avea într un târziu a făcut ochii dar ochii nu au avut de văzut de când întuneric și iar întunericul odată numai o dată a văzut și el ceva minunat o flacără mare pâlpâind pe piciorul flacără mare apoi un curcubeu era aurora boreală dar de unde să știe el ce înseamnă înspăimântat și a început să urle apoi lumina jucăușă de pe cer deodată s a întins iarăși întunericul negru îi părea rău acum și prostuț cum era a crezut că lumina a fugit de frica lui când l a auzit urlând ar fi vrut să i împărtășească și mama ei aceasta ispravă mormăind mândru dar mama avea alte griji.
Atat trebuie !​