a) notează pe caiete explicatiile pe care le consideri potrivite pentru fiecare dintre secventele de mai jos a(Bănuiam sub scoarta castanului lăcaşul unui duh legat in chip misterios de destinul casei si al familie a) Pentru copil, lumea ce-l înconjoară este plină de mistere, pe care nu şi le poate explica. b) Copilul are o imaginaţie atât de bogată, încât născoceste povesti despre lucrurile din jur. c) Simţind nevoia de a fi protejat, copilul îşi imaginează că în castan se află un duh ce ii ocroteste familla. d) Copilul a găsit astfel o explicație pentru felul în care se mişcă arborele atunci când bate vântul. Mama îmi spunea însă că în Muntii Apuseni ar mai fi a tară: Tara Valvelor. Și că între aceste Väive se stârnesc câteodată bătălii după chipul şi asemănarea furtunilor. Fulgerele mute, fulgerele ce lucesc uneori zarea Nordului neurmate de niciun tunet, ar fi sagetile de foc ale Valvelor!Mama dorește să-l păcălească pe copil. b) Mama încearcă să-i explice copilului fenomenele naturii, folosind povestea pentru a-l ajuta să înțeleagă. c) Mama vrea să trezească astfel curiozitatea copilului faţă de tainele lumii din jur. • Simțeam însă că Munții Apuseni puteau totuşi să fie o margine, marginea lumii, şi că dincolo de ei nu mai era decât povestea. a) Pentru băiat, Munţii Apuseni reprezintă copilăria însăşi, iar dincolo de ei se află necunoscutul vieţii. b) Copilul nu știa ce se află dincolo de munţi şi de aceea credea că acolo trebuie să fie un tărâm de poveste. c) Băiatul citise o istorisire a cărei acţiune se desfășura dincolo de Munţii Apuseni. d) Copilăria ocrotită de crestele Munţilor Apuseni este începutul, iar experienţele ce vor urma alcătu- iesc povestea însăşi. 100 puncte coroană doar va rog £Textul: Hronicul si cantecul varstelor -fragmente- de lucian blaga
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!