şi pe urmă, d-ta eşti roşior, în cavalerie. Maior! strigă mândrul militar. -Tocmai! zic eu. La cavalerie nu e tobă; şi maio- rul nu cântă cu trâmbiţa; cu trâmbiţa cântă numai gradele inferioare; maiorul comandă şi merge-n fruntea soldaților cu sabia scoasă. Explicația mea prinde bine. Maiorul descalică, scoate de după gât toba, pe care o trânteşte cât colo; asemenea și trâmbiţa. Apoi începe să comande: - Înainte! marş! Și cu sabia scoasă, începe să atace straşnic tot ce-ntâlneşte-n cale. În momentul acesta, jupâ- neasa cea răgușită intră cu tava aducând dulceață şi cafele. Cum o vede, maiorul se opreşte o clipă, ca şi cum ar vrea să se reculeagă³ fiind surprins de inamic. Clipa însă de reculegere trece ca o clipă, şi maiorul, dând un răcnet suprem de asalt, se repede asupra inamicului. Inamicul dă un ţipăt de desperare. - Ține-1, coniță, că mă dă jos cu tava! Madam Popescu se repede să taie drumul maio- rului, care, în furia atacului, nu mai vede nimic înaintea lui. Jupâneasa este salvată; dar madam Popescu, deoarece a avut imprudența să iasă din neutralitate4 şi să intervie în război, primeşte în obraz, dedesubtul ochiului drept, o puternică lovi- tură de spadă. - Vezi? vezi, dacă faci nebunii? era să-mi scoţi ochiul... Ți-ar fi plăcut să mă omori? Sărută-mă, să-mi treacă şi să te iert! verbele si precizati modurile si formele verbelor personale​