👤

TEST DE EVALUARE LA LIMBA SI LITERATURA ROMÂNĂ CLASA a IX-a SUBIECTUL I: Se dă textul: ..$-apoi carte se învăța acolo, nu glumă! Unii cântau la psaltichie... până ce răguşeau ca măgarii; alții dintr-o răsuflare, spuneau cu ochii închişi cele sapte taine din cathisul cel mare. Gâtlan se certa şi prin somn cu uriaşul Goliat, Musteciosul Davidică de la Fărcașa, până tipărea o mămăligă, mântuia de spus pe de rost, răpede și fără greş, toată istoria Vechiului Testament de Filaret Scriban, împărţită în perioade, şi pronumele conjunctive de dativ şi acuzativ din gramatica lui Măcărescu: -Mi-ti-i, ni-vi- li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le; me-te-îl-o, ne-ve-i-le, mi-ti-i, ni-vi-li. Ce-a fi aceea, ducă-se pe pustii! Unii dondăneau ca nebunii, până-i apuca ameţeala; alții o duceau numai într-un muget, cetind până le perea vederea; la unii le umbla buzele rcă erau cuprinşi de pedepsie; cei mai mulți umblau bezmetici şi stăteau pe gânduri, văzând cum îşi pierd vremea, şi numai oftau din greu ştiind câte nevoi îi aşteaptă acasă. Și turbare de cap și frântură de limbă ca la aceşti nefericiți dascăli, nu mi s-a dat a vide: cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!" (Ion Creangă, Amintiri din copilărie, III) Cerințe: (3p) 1. Precizați la ce persoană este scris textul. Ce perspectivă narativă şi ce tip de narator întâlnim în text? 2. Descrieți modul defectuos în care învățau şcolarii. Găsiți o explicație pentru o astfel de practică. 3. Selectați personajele textului. Menţionaţi o trăsătură de caracter a fiecărui personaj. 4. Adverbul de loc ,,acolo" substituie un toponim. Identificați-l! 5. Identificați două situații comice în text.