Aş vrea să prind aici silueta unui scatiu şi să-mi liniştesc părerile de rău de a mă fi despărțit de el. Îl bote- zasem în glumă Boris, dar aspectul lui n-avea nimic comic, cu penele moi și mărunte, colorate aşa de delicat, şi, mai ales, cu căldura mereu vibrantă ce se degaja din trupul mic. [...] Il faceam să ia parte la frământările mele, şi nu o dată am vorbit cu el, i-am spus necazurile sau speranţele. De Anul Nou am adus în cameră un mic brad, de care am legat lumânărele, câteva bomboane învelite in hârtie poleită și un Moş Crăciun. La colivia lui Boris am agăţat nişte flori şi i-am pus smochine. I-am cumpărat, ca dar deosebit, şi o piuliță în care se sparg uşor semințele. Numai noi amândoi am ascultat cele douăsprezece bătăi ale ceasului care vesteau un alt an. Şi nu mă simțeam complet singur. Când a venit primăvara şi am văzut afară frunzele şi păsările aşa de vesele, m-am hotărât, cu infinită părere de rău, să dau drumul lui Boris. Să se bucure şi el ca ceilalți toți, să-şi croiască o casă, să-şi facă familie. Despărțirea a fost tragică. L-am obligat la mai multe încercări de zbor prin cameră şi apoi l-am luat cu mine la Cernica, în păduricea de lângă mânăstire, unde nu mai sunt pisici aprige. (O! Uitătura pe care i-o îndrepta uneori motanul Emil şi care mă îngheţa şi pe mine!) În fața unui copac cu frunze bogate am început să desfac pe Boris din cutioara unde fusese pitit și unde tremura de groază. Pe lângă mine, împrejurul pomului, se adu- naseră o mulțime de călugări, apariție stranie, în hainele lor lungi, cu bărbile de toate formele şi culorile, şi cu toții păream că oficiem cine ştie ce slujbă bizară. Adio, Boris, frate!... Am simțit în mână pentru ultima oară căldura lui, şi s-a dus pe prima cracă. Apoi, in timp ce noi il priveam ținându-ne răsuflarea, a început să sară printre crengi, pe frunze, tot mai sus, cu sărituri mici, crezându-se poate încă închis în colivia mică. Şi deodată a pornit-o într-un zbor falnic, spre mândria și tristeţea mea, peste pădure, departe, dispărând în zare. Adio, Boris, frate!... Ce se va mai întâmpla cu tine? Poate că vei începe o dragoste aprinsă cu o pasire tot aşa de dulce... Sau, nedeprins cu spațiul, tu vei căuta zadarnic colivia; nu vei ști să-ți găseşti mâncare şi ve muri de foame; nu vei ști să te aperi de păsările rele şi te va strivi una din ele... Sau vei pleca odată cu tovarăşi tăi, când frunzele vor începe să îngălbenească, spre soare, spre pările fermecate... [...] (Anton Holban Spee).Faceti rezumatul textului​