Ne jucăm cu adjective! În noaptea hotărâtoare, când sosise la turn, după ce se asigurase că nu poate să le vină de hac răpănoşilor de vulturi, fetița căută să vadă unde e patul. Bajbâise de-a lungul scărilor aspre de piatră, pipăind cu mâinile zidurile reci, până dădu de-o ușiță ruginită şi străbătută cu nişte cuie mari. Cum se rezema de uşă, iat-o că se deschide, şi Domniţa) se găsi deodată într-o cămăruţă rotundă, goală-goluță, iar tocmai jos pe pardoseală, la mijloc, un cuib mare. Dar, pricepeți dumneavoastră, nu așa un cuib frumuşel, molcut, ci coşcogeamitea amestec de betigaşe goale, în care erau înfipte câteva pene întunecate, ici şi colo. în ferestruica rotundă ardea numai o luminiţă palidă; i se zbătea flacăra. Și cum mergea Childina încoace şi încolo, cât era ea de mititică, se lungea imensa umbră pe zid. Şi cum era ea deprinsă cu poruncile, unde nu începe să strige la umbră să se dea în lături, pentru că ei nu-i trebuia așa o minunăţie mare, neagră, lată, zburătăcind prin odaie, pe ziduri. (Povestea unei Domnite neascultătoare", Regina Maria a României) 1)Identifica substantivele însoțite de doua sau mai multe adjective 2) Găsește în text adjectivele care însoțesc următoarele substantive:noaptea, ferestruică,ușită,luminiță,scări,cuie,bețigașe,pene, zidurile
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!