De redat conținutul textului.
În vremurile ce-au fost, un vânător cu mare fală și iscusit la minte, pe numele său Vasile, cutreiera prin
aceste locuri, purtând pe umăr o flintă făurită de un dibaci meșter fierar. În fiecare zi pleca la vânătoare,
cutreierând potecile, adunând ouă de cilihoi și cântând toată ziua.
Trecând timpul, Vasile își găsi o fată de oameni înstăriți, dar abrașă, cu care se însoți. Într-o seară de iarnă,
Vasile povesti nevestei sale despre frumusețile muntelui, despre florile ce le întâlnea și despre o capră neagră
și puiul ei, care-şi avea culcușul pe o poliță. Auzind nevasta sa acestea, atât de mult își dori puiul de capră,
încât îl ruga în fiecare zi pe Vasile să-i aducă puiul. Vasile însă îi răspundea că nu vrea să tulbure viața bietelor
capre. Văzând însă că nu scapă de gura nevestei, se hotărî într-o zi să plece după puiul de capră. Își făcu un
curmei gros și coborî cu greu pe polița unde știa el că zărise puiul de capră stând la soare. Încet, pas cu pas, se
apropie de culcușul căpriței și înșfăcă puiul dintr-o mișcare. Când dădu să se întoarcă, numai iaca se trezi față
în față cu capra neagră. Până să se dumirească, coarnele caprei îl și loviră. Se prăbușiră toţi trei in fundul
prăpastiei, într-un vârtej de praf şi pietre. După ce liniștea se lăsă, polițele cu crini ramaseră goale și pustii.
Deasupra, în înaltul cerului, vulturul cilihoi croncănea lung și înfricoșător...
Așa a pierit ultima capră neagră, cu puiul ei cu tot și cu vânătorul care se încumetase să se urce pe
Polițele cu crini...
(Legenda Polițelor de crin)