👤

veselie Notează pe caiete explicațiile pe care le consideri potrivite pentru fiecare dintre secvenţele de m • Bănuiam sub scoarta castanului lăcaşul unui duh legat în chip misterios de destinul casei și a) Pentru copil, lumea ce-l înconjoară este plină de mistere, pe care nu şi le poate explica b) Copilul are o imaginaţie atât de bogată, încât născocește poveşti despre lucrurile din jur. c) Simţind nevoia de a fi protejat, copilul îşi imaginează că în castan se află un duh ce îi ocroter d) Copilul a găsit astfel o explicație pentru felul în care se mişcă arborele atunci când bate vårt • Mama îmi spunea însă că în Munții Apuseni ar mai fi o țară: Tara Vâlvelor. Și că între aces se stârnesc câteodată bătălii după chipul şi asemănarea furtunilor. Fulgerele mute, fu lucesc uneori zarea Nordului neurmate de niciun tunet, ar fi săgețile de foc ale Valvelor! a) Mama doreşte să-l păcălească pe copil. b) Mama încearcă să-i explice copilului fenomenele naturii, folosind povestea pentru a-l ajuta leagă. c) Mama vrea să trezească astfel curiozitatea copilului faţă de tainele lumii din jur. Simţeam însă că Munții Apuseni puteau totuşi să fie o margine, marginea lumii, şi că dincol nu mai era decât povestea. a) Pentru băiat, Munţii Apuseni reprezintă copilăria însăşi, iar dincolo de ei se află necunoscut b) Copilul nu știa ce se află dincolo de munţi şi de aceea credea că acolo trebuie să fie un poveste. c) Băiatul citise o istorisire a cărei acţiune se desfășura dincolo de Munții Apuseni. d) Copilăria ocrotită de crestele Munţilor Apuseni este începutul, iar experienţele ce vor urm esc povestea însăşi. dau COROANA si 16 puncte ajutor irgent​

Veselie Notează Pe Caiete Explicațiile Pe Care Le Consideri Potrivite Pentru Fiecare Dintre Secvenţele De M Bănuiam Sub Scoarta Castanului Lăcaşul Unui Duh Lega class=