SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ CU PERSONAJELE! Poveste cu un copil şi un peştişor argintiu după Ada Teodorescu 4 LECTURAE 1. Lângă marea albastră, acolo unde apa lasă pe nisipul plajei scoici sidefii şi alge obosite, locuia cândva un băieţel cu mama lui. În privirea copilului se ghicea o durere ascunsă. Singurul lui prieten adevărat era un pestisor argintiu care venea lângă el în diminețile străvezii. - Ce se întâmplă cu tine, prietene? îl întreba peştişorul argintiu. Băiatul nu-i răspundea şi tăcerea se așternea iar peste întinderi. Într-una din zile, peştişorul se hotărî să afle adevărul cu orice pret. Se apropie de băiat şi-l rugă să-i spună ce îl frământă atât de mult, dacă până şi marea şi cerul simt durerea inimii lui. Băiatul nu se îndoise de prietenia peştişorului, dar știa că nu poate face ca lucrurile să fie altfel și de aceea nu voia să-l mai amărască cu necazurile lui. -Dar cerul şi marea știu de necazul tău! De ce nu le ceri ajutor? îl întrebă peştişorul. - Oamenii trebuie să se ajute singuri. Pestisorul nu înțelegea. În lumea lui lucrurile se petrec altfel. Marea le vine în ajutor, le scoate în calle o peșteră, o algă, un coral. Mereu se găsește ceva care să-i ajute. -Voi singuri vă veniţi în ajutor. Atenția și agerimea sunt bunii voştri prieteni. Marea vă dă numai prilejul să vă apărați. În privirea băiatului se aprinse o luminiță. Îi mărturisi peștişorului că se frământa cum să ajungă în împărăția mării, dar nu putea trăi nici măcar câteva minute în apă. 2. Deodată, peștișorul se întoarse grăbit spre larg și, înghițit de spuma albă, se pierdu în adâncuri. Băiatul rămase trist că nu mai are cui să spună taina ce îi ardea sufletul. Trecură zilele și copilul nu se mai arătă la țărmul mării. Într-un târziu, peștişorul îl zări. Atunci, ochii săi rotunzi sclipiră de bucurie și-i spuse minunata veste: - Marea ți-a dat îngăduinţa să intri în împărăția ei! -Marea? Ai vorbit cu Marea? Și ce i-ai spus? Peștişorul îi spusese mării despre singura dorință a prietenului său. Înduioșată, aceasta i-a îngăduit băiatului să pătrundă în adâncuri și să respire ca în aer, timp de o săptămână. Atunci află peștişorul povestea băiatului. Tatăl lui se pierduse într-o încercare cumplită. Doborâtă de muncă, griji şi nevoi, mama sa căzuse la pat. Când nu mai era nicio speranță, apăru o zână frumoasă, dar cu privirea rece, care i-a spus că mama lui ar putea fi salvată numai dacă Floarea roșie de mărgean din adâncul mării ar ajunge în mâna zânei, doar în mâna ei şi nu a altcuiva. Când îi povesti de cererea zânei, mama îi spuse că pentru nimic în lume nu trebuie să îndeplinească porunca acesteia. Ca s-o liniştească, băiețelul încuviință, însă nu renunță nicio clipă la gândul de a aduce Floarea. Acum, când știa de ce-și primejduiește băiatul viața, peștișorul se arătă și mai bucuros să îl ajute Pregăti o trăsură, o fostă cochilie de melc trasă de cei mai ageri căluți-de-mare, care îl vor purta pe băi unde îi dorește inima. Abia apucă să urce în vehicul, că acesta porni ca vijelia. 3. După un timp, zguduituri puternice opriră cochilia. Tentacule hrăpărețe o înconjurară și totul păr pierdut. Era caracatiţa! Un monstru respingător, mai mult brațe decât trup. Ventuzele se lipeau cu zgor MANUAL PENTRU CLASA A IV-A​