7. Subliniază cu o linie predicatele nominale şi cu încă o linie verbele copulative din componenţa acestora. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit si adesea surâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi, şi totuşi de o profundă melancolie. Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existenţă - cum sunt multe la noi - fără de speranţă şi, afară de aceea, omul nu determinat prin naştere la nepozitivism. În introducerea acestor şiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere - şi c-un asemenea cap - cu ajunge departe-şi mai cu seamă cel sărac - şi Dionis era un băiet sărac. Prin natura sa predispusă, el devenea şi mai sărac. Era tânăr - poate nici optsprezece ani atât mai rău... ce viaţă-l aşteaptă pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur... şi această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet - e minune oare că pentru el visul era o viaţă şi viaţa un vis? Era minune că devenea superstitios? (Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis) 4​