👤

Ill. Recapitulează:
Transcrie în tabel formele verbale nepersonale din textul de mai jos.
numindu-le şi precizând funcția sintactică a fiecăruia:
Si dupa ce-am iesit cu mare greu din apă şi m-am pus pe mal, tinându-má du
mainile de inima, baieţii s-au strâns ciotcă împrejurul meu şi m-au înmormântat
cu nisip, şi m-au prohodit cum ştiau ei, şi de-abia mi-am venit in simțire peste vrun
ceas; s-apoi am început a mă scalda in tihnă, până pe la asfințitul soarelui,
potrivind-o să vin acasă odată cu vacile şi spunând mamei că, scăpându-le vácarul
din ocol pe ale noastre la amiază, eu singur le-am dus la păscut, şi de-aceea
m-am intarziet până acum. Și mama, creştină bună, crezându-le toate laptoase,
dupa rabus, cum i le spusesem eu cu măguleli, m-a lăudat de vrednicia ce
facusem şi mi-a dat şi demâncare. Iară eu, mâncând lupeşte, mă făceam smerit
şi numai rådeam în mine, mirându-mă tot atunci de ghibácia minciunilor ce
potrivisem, de-mi venea mai-mai să le cred şi eu singur pe jumătate.
(lon Creangă, Amintiri din copilărie)
Functia sintactică
Verbul
Forma verbală
nepersonală


Ill Recapitulează Transcrie În Tabel Formele Verbale Nepersonale Din Textul De Mai Jos Numindule Şi Precizând Funcția Sintactică A Fiecăruia Si Dupa Ceam Iesit class=