în locul zilelor mari şi frumoase au venit zile mici şi posomorâte, a început să cadă bruma şi să se rărească frunza lăstarului. În inima bietei prepelite era o luptă sfâşietoare. Ar fi vrut să se rupă în două: jumătate să plece cu puii sănătoşi, care sufereau de frigul toamnei, iar jumătate să rămână cu puiul rănit, care se agăţa de ea cu disperare. Suflarea duşmănoasă a crivăţului, pornită fără veste, a hotărât-o. Ca să nu-i moară și puii zdraveni, a luat hotărârea să zboare cu ei, pe când cel rănit striga cu deznădejde: - Nu mă lăsați! Nu mă lăsaţi! (Duiul după Joan Alexandru Brătescu-Voinesti) de scos verbele și analiza ​