(…) (Art.) 10. Guvernul Român trebuie să facă, în mod regulat, în monedă românească, plățile cerute de către Înaltul Comandament Aliat (Sovietic), pentru îndeplinirea funcțiilor sale, și, în caz de necesitate, va asigura folosința, pe teritoriul românesc, a întreprinderilor industriale și de transport, a mijloacelor de comunicație, stațiunilor generatoare de energie, întreprinderilor și instalațiilor de utilitate publică, depozitelor de combustibili, petrol, alimente și alte materiale sau servicii, în acord cu instrucțiunile date de către Înaltul Comandament Aliat (Sovietic).
11. Pierderile pricinuite Uniunii Sovietice prin operațiunile militare și prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic vor fi despăgubite de către România față de Uniunea Sovietică, însă, luând în considerare că România nu numai că s-a retras din război, dar a și declarat război și în fapt duce război contra Germaniei și Ungariei, Părțile sunt de acord ca compensațiile pentru pierderile menționate să nu fie plătite în întregime de România, ci numai în parte, și anume în suma de 300 milioane dolari ai Statelor Unite, plătibili în curs de 6 ani, în mărfuri (produse petroliere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime și fluviale, diverse mașini etc.). (…)
16. Tipărirea, importul și răspândirea în România a publicațiilor periodice și neperiodice, prezen- tarea spectacolelor de teatru și a filmelor, funcționarea stațiunilor de TFF, poștă, telegraf și telefon vor fi efectuate în acord cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic)”.
S.2. „Prin articolele 10, 11 şi 12, României i-au fost impuse grele sarcini economico-financiare: întreţinerea trupelor sovietice din ţară, despăgubiri de război, restituirea bunurilor aduse din URSS. Importante consecinţe economice aveau şi alte prevederi: art. 1 (participarea la campania militară pe frontul de vest), art. 2 (măsuri pentru dezarmarea şi internarea forţelor armate ale Germaniei şi Ungariei, precum şi internarea cetăţenilor acestor state aflaţi pe teritoriul românesc), art. 3 (regle- mentări în domeniul transporturilor), art. 5 (cheltuieli pentru întreţinerea şi repatrierea prizonierilor de război, persoanelor strămutate şi „refugiaţilor” din Basarabia), art. 7 (remiterea ca trofee a mate- rialelor de război aparţinând Germaniei şi sateliţilor săi), art. 8 (imobilizarea şi controlul bunurilor din România ce aparţineau Germaniei şi Ungariei). Ca şi alte prevederi cu consecinţe economice din Convenţia de Armistiţiu (art. 3, 5, 7, 8, 10, 11), articolul 12, prin formularea sa elastică, avea să dea naştere la interpretări abuzive şi arbitrare, ceea ce avea să ducă la sporirea cheltuielilor pentru aplicarea sa. Pe timpul „negocierilor” purtate la Moscova, experţii români au intuit consecinţele unui asemenea mod de redactare, dar eforturile lor pentru a obţine precizarea conţinutului unor
articole a rămas fără rezultat şi, după cum relata Ion Christu, delegaţia română ajunsese la convingerea că unele texte neprecise trebuiau lăsate în forma relativ vagă sub care erau prezentate de sovietici, fiindcă orice încercare de ale preciza se transforma într-o redactare cu totul nefavorabilă României”.
(M.Irimiea, Efortul economic al României pentru aplicarea articolului 12 din Convenţia de armi- stiţiu cu Naţiunile Unite din 12 septembrie 1944).
S.3. „Potrivit prevederilor Convenției de Armistițiu, România trebuia să asigure cauzei Aliaților douăsprezece divizii de infanterie și să dea drept de trecere liberă trupelor sovietice. Ea avea să plătească în natură despăgubiri de război însumând trei sute de milioane de dolari într-o perioadă de șase ani și să returneze bunurile luate de la Aliați. Articolele 13 și 14 stipulau arestarea criminalilor de război și desființarea organizațiilor de tip fascist. În cazul în care autoritățile sovietice considerau necesar, urma să fie reintrodusă cenzura. Clauzele teritoriale recunoșteau anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică și anulau Dictatul de la Viena care dăduse Ungariei nord-vestul Transilvaniei.”
(Denis Deletant, România sub regimul comunist).
S4„Întrucât Uniunea Sovietică deținea monopolul interpretării ei, Convenția de Armistițiu a devenit un mecanism de acaparare a României. Articolul 18 stabilea o Comisie Aliată de Control, sub conducerea generală și, cum am spus, la ordinele Înaltului Comandament Aliat (Sovietic), acționând în numele Puterilor Aliate. În practică, aceasta funcționa conform statutelor întocmite de către ruși, în virtutea cărora, până la Potsdam, ofițerii americani și britanici erau tratați doar ca delegați în cadrul Comisiei, și ca nefăcând structural parte din aceasta. Ca atare, drepturile normal acordate Aliaților prin Convenția de Armistițiu erau definite și aplicate de către ruși”.
(Denis Deletant. România sub regimul comunist).
