Tot așa, ca un lord gata de aventură, îmi închipuiam că e și Nenea Gheorghe, când
bunicii îl numeau excentric și, culmea, chiar așa s-a dovedit a fi când l-am cunoscut. In
ziua aia, când casei noastre îi trăiau toți oamenii, iar eu eram încă ultima venită între
vechile ei ziduri, fratele lui tata-mare apăruse cu o cămașă de un portocaliu țipător, din
cânepă. Spunea că are de gând să confecționeze și să vândă asemenea cămăși astfel încât să
ne îmbogățească~pe toți. [...]
Adevărul e ca Nenea Gheorghe aducea veselie în casă. [...]
In 1930, după ce averea din vinderea oilor, moștenită de la Taica, străbunicul, fusese
împărțită între cei doi băieți, mezinul, adică tata-mare, cumpărase cu partea lui casa noastră
[...], iar Nenea Gheorghe investise partea lui în afaceri. Avea idei bune, dar, din păcate, în
contratimp cu epoca lui. Dacă ar fi trăit astăzi, ar fi fost bogat, cu familia noastră cu tot, nu
mă-ndoiesc. Așa, deși nu ajunsese niciodată în faliment, afacerile îi mergeau sistematic în
pierdere. Se mutase la Sinaia, unde trăia modest, retras, urcând adeseori în munți. Când
venea la Brașov, în anii dintre războaie, se închidea cu fratele doctor în cabinet și vorbeau
despre afaceri în care tata- mare nu se implica niciodată, în ciuda pledoariilor
convingătoare ale fratelui antreprenor. [...]
Nenea Gheorghe ne-a propus să mergem cu el pe Livada Poștei, să ne plimbăm. [...] N-
aveam nimic mai bun de făcut, așa că am urcat repede cu el până la pâlcul de stejari, unde
însoțitorul nostru și-a scos pălăria - știam că pe Nenea Gheorghe nu-l poți vedea fără
pălărie, în timp ce tata- mare își mai punea și câte o șapcă din aia cu cozoroc sau tichia
medicală - și ne-am așezat cu toții pe iarbă, la umbra copacilor bătrâni. Eu m-am ghemuit:
mâncasem corcodușe din pomul de la capătul primei pante și aveam crampe.
- Mergeam cu Taica la munte, cu oile. Taica avea secretele lui și ni le-a spus, mie și lui
frate-meu, și io vi le spun vouă, care sunteți aproape-aproape nepoții mei... Poate odată, dacă
dă Dumnezeu, o să am și eu nepoți, de la fiu-meu... Unul dintre secretele lui Taica era: „Cu un
ou fiert treci Bucegii”. Cum adică? m-am mirat eu, care credeam că oul ăsta e un fel de
baghetă magică, pe care o vrăjești și te urcă pe un munte ca un teleferic.
- Adică îți ajunge un ou de mâncare, în traistă, ca să reziști la toată oboseala și foamea
provocate de trecerea munților, zicea Taica. [...] Taica făcea uneori așa, trecea munții doar cu
un ou fiert în chip de merinde. Să țineți minte că se poate și, în plus, adică mai ales, se poate și
cu munții ceilalți, cei care nu se văd.
- Care... care munți? a întrebat vărul meu încruntându-se puțin.
- Munții vieții, o să înțelegi tu mai târziu cum e cu rezistența, pițigoiule. [■•■]
- Aici Nenea Gheorghe a oftat din rărunchi și eu l-am imitat imediat. Pentru mine
oftatul și căscatul au fost și sunt molipsitoare, dar, în plus, mă durea burta. [...]
- Și alt secret? am întrebat fără să mă satur.
- Păi să vedem, vițelușule, dacă mai am vreunul, la să văd, ce-i cu burta ta? Te
doare?
Am dat din cap că da.

- Uite, unul dintre secretele Măicuței e un descântec care-ți ia durerea cu mâna. Să nu-i
spui lui tata-mare al vostru că v-am învățat leacul ăsta, că el e doctor trecut pe la școli înalte.
[...]
M-am întins și Nenea Gheorghe a început să-și treacă degetele pe burta mea, în sensul acelor
de ceasornic și în același timp a început să murmure aproape fără pauză: „Plecate plecate
pântece umflate ieși din vârful nasului prin mijlocul obrazului și te du la maica Stanca
moldovanca în coarnele cerbului unde-i iarba necălcată și rouă nescuturată”. Apoi m-a plesnit
pe neașteptate cu palma pe burtă și-a rostit cu hotărâre: „Leac să-ți fie!”
- Nu mă mai doare, am zis, mi-a reparat burta. [...]
- Când te mai doare burta, maimuțo, să-ți faci ceai de mușețel. Strânge flori din
astea, pune-le la uscat, să ai când mai mănânci corcodușe. [...]
Așa, plini de secretele lui Nenea Gheorghe și de noutăți, fiecare cu buchețelul lui în
mână, ne-am întors tot grupul, mândri ca o armată învingă¬toare, în casa care ne aștepta cu
mama-mare deja îngrijorată că întârziem. Și pe ea o durea burta, dar de emoție. Nenea
Gheorghe i-a zâmbit cu un zâmbet nou, care era numai pentru ea.

Redactează un text, de cel puțin 150 de cuvinte, în care să catracterizezi personajul Nenea
Gheorghe, din textul Inocenții, scris de Ioana Pârvulescu. In redactarea compunerii tale, vei avea în
vedere:
• să oferi informații despre locul/rolul și identitatea personajului în text;
• să prezinți cel puțin două trăsături morale ale personajului, exemplificându-le cu secvențe din
text;
• să asociezi trăsăturile prezentate cu mijloacele de caracterizare prin care sunt scoase în
evidență;
• să compari personajul caracterizat cu alte personaje din text sau din alte texte citite de tine;
• să numești valorile umane pe care le reprezintă personajul.