👤

Ce e mai simplu decât să te conformezi regulilor? Natura însăşi nu ne cere altceva. Pământul ne învaţă că trebuie să fim cu picioarele pe pământ, apele ne arată că nu se poate curge în sus, vântul ne sileşte să ne supunem. De mici suntem învăţaţi să fim cuminţi, profesorii strigă băncilor, linişte", mai târziu ni se explică în ce fel şi când se traversează o stradă când şi cum poate fi contrazis un superior. Totul este ştiut dinainte, totul e simplu, orânduit solid, şi ideea unei tulburan a mişcării pare lipsită de sens şi revoltătoare. De fapt conformismul este un zelos paznic al bunurilor câştigate, un depozitar conştiincios al învăţămintelor dobândite, iar inverşunarea cu care se manifestă nu este decât o formă de avariţie a neamului omenesc. Orice gest inedit e riscant şi omenirea nu este dispusă să aibă emoţii. Ce s-ar întâmpla dacă fiecare ar călca regulile? - se spune. Dar ce s-ar întâmpla dacă nimeni nu le-ar călca? Ce s-ar fi întâmplat dacă nimeni nu ar f inventat genialul nu? Ana Blandiana) obligaţia de a te (Adolescenţă, Calitatea de martor, despre Redactează un eseu de 70-100 de cuvinte (15-20 de rânduri), în care să-ți exprimi opinia supune regulilor şi despre dorinţa de a le încălca, valorificând informații sau idei din textul dat.
Am nevoie da ajutor ,dau coroniță ​