TRAHANACHE: Stai, să vezi... la Catavencu. Cum intru se scoală cu respect şi mă pofteşte pe fotel. Venerabile"-n sus, venerabile"-n jos. Imi pare rău că ne-am răcit impreună, zice el, că eu totdeauna am ținut la d-ta ca la capul județului nostru..." şi în sfârşit o sumă de delicateturi... Eu serios, zic: Stimabile, m ai chemat să-mi arăți un docoment, arată docomentul!" Zice: Mi-e teamă, zice, că o să fie o lovitură dureroasă pentru d-ta, şi ar fi trebuit să te pregătesc mai dinainte, d-ta un bărbat aşa de, şi aşa de..." şi iar delicatețuri. Zic iar: Stimabile, ai puțintică răbdare, docomentul... El iar... ca de, damele... Să vezi unde vrea să m-aducă mişelul!... Biata Joițica! să nu cumva să-i spui, să nu care cumva să afle! cum e ea simțitoare!...

TIPATESCU: Cel a cutezat? mizerabilul! (se ridică turburat.)

TRAHANACHE (oprindu-1): Stăi, să vezi!....că de, damele, zice, nu înțeleg totdeauna meritele şi calitățile morale ale bărbatului, şi respectul care va să zică, ce trebuie să-i poarte...". În sfârşit (Tipătescu fierbe) ce s o mai lungese degeaba! După ce-i pui piciorul în prag şi-i zic: la ascultă, stimabile, ai puțintică răbdare: docomentul!" vede mişelul că n-are încotro, şi-mi scoate o scrisorică... Ghici a cui şi cătră cine?

TIPATESCU (de abia stăpânindu-şi emoţia): A cui? a cui, nene Zahario? TRAHANACHE: Stăi să vezi. (răspicat şi râzând) A ta cătră nevastă-mea, cătră Joitica! scrisoare de amor

în toată regula... 'Ai? ce zici d-ta de asta? TIPATESCU (turburat rău): Nu se poate, nu se poate!

TRAHANACHE: Am citit-o de zece ori poate: o ştiu pe din-afară! ascultă: „Scumpa mea Zoe, venerabilul. (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara).- Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeși de la Bucureşti, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aștepta, prin urmare, şi vino tu (adică nevastă-mea, Joitica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, şi te sărută de o mie de ori, Fănică..." (priveşte lung pe Tipătescu, care

e in culmea agitației)

TIPATESCU (primblându-se infuriat): Nu se poate! o să-i rup oasele mizerabilului!... Nu se poate! TRAHANACHE (placid): Fireşte că nu se poate; dar ti-ai fi închipuit aşa mişelie... (cu candoare) Bine frate, înţeleg plastografie, până unde se poate, dar până aci nu înțeleg... Ei, Fănică, să vezi imitaţie de scrisoare! să zici și tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! (oprindu-se şi privind la Tipătescu, care se primblă cu pumnii încleştați; cu mirare şi ciudă) Uite-te la el cum se turbură! Lasă, omule, zi-i mişel şi pace) Ce te aprinzi aşa? Aşa e lumea, n-ai ce-i face, n-avem s-o schimbăm noi. Cine-şi poate inchipui până unde

poate merge mişelia omului! TIPATESCU (acelaşi joc): Mizerabilul!

(I. L. Caragiale, „O scrisoare pierdută")

1. Motivează folosirea ghilimelelor în textul dat.

2. Explică rolul artistic al repetiției în fragmentul: „Nu se poate, nu se poate!". 3. Explică rolul stereotipiei verbale ai puțintică răbdare" integrată discursului personajului Trahanache.

4. Precizează două dintre modalitățile de realizare a oralității în textul dat. 5. Comentează următoarea replică a lui Trahanache: „Ei, Fănică, să vezi imitaţie de scrisoare! să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!".

6. Prezintă rolul indicațiilor scenice.

7. Ilustrează conceptul operational de comic de situație prin referire la textul dat. 8. Prezintă două trăsături ale personajului Ştefan Tipătescu.

9. Precizează două modalităţi de caracterizare a personajului Zaharia Trahanache. 10. Argumentează apartenenţa textului la genul dramatic.