Un orologiu sună noaptea jumătate. În castel în poartă oare cine bate? - "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit; Eu, şi de la oaste mă întorc rănit. Soarta noastră fuse crudă astă dată: Mica mea oştire fuge sfărămată. Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor... Vântul suflă rece... Rănile mă dor!" Tânăra domniţă la fereastră sare. - "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare. Apoi ea la poartă atunci a ieşit Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit: - "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe; Braţul său prin taberi mii de morţi împarte. Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu; De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu! Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze, Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat; Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat, Apoi tu aice fără biruinţă Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă. Du-te la oştire! Pentru ţara mori! Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!"
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!
