Subiectul al II-lea
(10 puncte)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.
Sufletul mi-e desigur deșirat ca o cortină de-o gheară, de sus şi până jos, dar neintelegereadin minte-mi,
aceasta-i cea care mai mă ține. Totuşi aud în urechi răsunându-mi ca un cânt triumfal din afară: Misterul! Misterul!
Misterull Misterul n-a murit cu prințul Tudor Buzescu? Totuşi, triumful acesta al subconștientului depărtat nu ma
insufleteşte şi nu mă face să ţâşnesc în sus de bucurie: minute intregi am senzația rigidității de cadavru, in toate
cotloanele corpului meu. Apoi iată-mă iar pe străzi încovoiate şi opace, pas la pas, după pasul acestui print, pe care
nu-l așteaptă nicio maşină de partea cealaltă a grădinii [...]. Deşi aş fi vrut, deşi-mi simţeam inima sufocată de
dorință, de trebuinţa de a reveni în goană nebună pe drumul pe care venisem, să mă îmbåt pas cu pas de talia
lunga a doamnei Alba şi de piciorul ei lung, pe care pulpana rochiei se zbate in mersul grăbit, ca sufletul meu de
dorinte!
Gib I. Mihăescu, Donna Alba
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!