👤

leoniene
alea unei
a baza el
a afirmat,
puterea
ducerea
tia. Prin
unitate
omului
ersale.
i, cînd
afirma
olidat
e alte
al, nu
LAISVIMU A CAPITOLUL II
III. Realizează o analiză comparativă a Declaraţiilor de mai jos. Înscrie pe o coloană asemănările şi pe alta
deosebirile cu privire la drepturi. Ce părere ai despre reflectarea drepturilor omului?
⬇️
Considerăm ca adevăruri de la sine grăitoare
acelea că toţi oamenii sînt creaţi egali, că ei sînt
înzestraţi de către Creatorul lor cu anumite drepturi
inalienabile, că printre acestea se numără dreptul
la viaţă, libertate şi năzuinţă spre fericire. Pentru
asigurarea acestor drepturi se instituie printre
oameni guverne, ale căror puteri juste izvorăsc din
consimţămîntul celor cîrmuiţi.
nou guvern.
Că ori de cîte ori forma de guvernămînt devine
dăunătoare acestor scopuri, este dreptul poporului
să o schimbe sau să o desfiinţeze şi să instituie un
...De aceea noi, reprezentanţii Statelor Unite ale
Americii, întruniţi la congresul general... declarăm în
numele poporului acestor colonii, fiind împuterniciţii
lui, că aceste colonii sînt şi trebuie să fie pe drept
state libere şi independente; că ele sînt scutite de orice
supuşenie faţă de coroana britanică şi că se întrerupe
orice legătură politică între ele şi statul Marii Britanii...
Din Declaraţia de Independenţă, 4 iulie 1776
⬇️

Art. 1. Oamenii se nasc şi rămîn liberi şi egali
în drepturi...
Art. 2. Scopul oricărei asociaţii politice este
păstrarea drepturilor naturale şi imprescriptibile ale
omului; aceste drepturi sînt libertatea, proprietatea,
securitatea şi rezistenţa la opresiune.
Art. 3. Naţiunea este sursa esenţială a
principiului oricărei suveranităţi; nici o grupare, nici
un individ nu pot exercita vreo autoritate care să
nu emane de la ea.
Art. 4. Libertatea constă în a putea face tot ceea
ce nu dăunează altuia...
Art. 7. Nici un om nu poate fi acuzat, nici deţinut,
decît în cazurile determinate de lege... Bang
Art. 17. Proprietatea fiind un drept inviolabil şi
sacru, nimeni nu poate fi lipsit de ea decît atunci
cînd necesitatea publică i-o cere în mod evident, şi
cu condiţia unei drepte şi prealabile indemnizaţii.
Din Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului,
16 august 1789
clinuiedad
1910
ein
IV. Recunoaşte personalitatea descrisă în textul de
mai jos.
co muted
În campanie era înştiinţat despre orice schimbare.
Nimic nu-i scăpa din vedere, avea o uimitoare memorie.
Ştia unde se afla fiecare dintre noi, cînd pornea şi cînd
trebuia să ajungă la destinaţie. Nici un om nu a combinat
o asemenea memorie cu un geniu mai creativ.
so absohed

V. Selectează din noţiunile enumerate pe cele care
se referă la Revoluţia franceză şi epoca napoleo-
niană. Alcătuieşte cu ele 4-5 fraze despre evenimen-
tele din Franţa de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea-
începutul secolului al XIX-lea, care au influenţat
asupra întregii Europe.
lebuol
⬇️
Revoluţie, război de independenţă, constituţie,
consulat, fanarioţi, imperiu, proprietate, lege, restauraţie,
iobăgie, congres, campanie militară.
lV Completează enunţurile de mai jos:

1)Prin rezolvarea sarcinilor propuse am învăţat...

2)Dificultăţile pe care le-am întîmpinat au fost
următoarele...

3)Cred că mi-aş putea îmbunătăţi performanţele
dacă...
4)Consider că activitatea mea ar putea fi aprecia-
tă ca fiind...
5) Sînt deosebit de impresionat de următoarele
momente istorice studiate în acest compar-
timent...


Leoniene Alea Unei A Baza El A Afirmat Puterea Ducerea Tia Prin Unitate Omului Ersale I Cînd Afirma Olidat E Alte Al Nu LAISVIMU A CAPITOLUL II III Realizează O class=

Răspuns :

Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Istorie. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, vă rugăm să ne contactați. Vă așteptăm cu drag și data viitoare! Nu uitați să adăugați site-ul nostru la lista de favorite!


Ze Learners: Alte intrebari