Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind rolul stilistic al descrierii Pe marginea dunei, acolo unde forfotesc valurile în veşnic neastâmpăr, pescăruşii iubitori de furtună își înalță aripele, rămân neclintiți plutitori între cer şi apă ca și cum ar fi atârnați de un fir nevăzut, recad și se fac una cu o creastă de val, în stropi argintii se înalță din nou, se alungă în spațiu, se ajung înfrățindu-și zborul în rotocoale, cu cenuşiu şi alb pătează văzduhul şi lămuresc cu țipete stridente anunţând îndepărtata primejdie ce călătoreşte pe creste. [...] In cenuşiul zbor, mai alb ca toți ceilalți, ca o închegare de spumă sau ca o bucată imaculată de zăpadă, din tot nebunul stol, unul singur se avânta mai sus, precum tot el ştia să se lase mai bine furat de fluidul element în adâncuri, ca să răsară pe vârful unei creste, ca și cum ar fi fost reinsuflețit și dus de voia valurilor, ca apoi să se ridice ca o săgeată într-un praf de stropi argintii, urmărit de toate cenușiile aripi. [...] Om sunt ca și cei mulți . In minutul acela însă cu pescăruşul iubitor de furtună am fost frate și neavând aripi să zbor, nici destulă energie să mă înalț și să mă pierd în furtună ca dânsul, deschizându-mi fereastra spre larg, mi-am luat albele file şi le-am dat drumul în uragan. Și albele file au pornit, s-au dus fâlfâind, marginea crestelor au ras-o și mai sus s-au înălțat, ajungând albul pescăruş şi amestecându-se cu dânsul în furtună. Dimitrie Anghel, In furtună​