Bună ziua Îmi puteți face povestirea acestui text scurtă vă rog Citeşte cu atenție fragmentul de mai jos, apoi scrie răspunsul cerintelor formulate. Dar iată că, într-o zi, intră în anticariat o fetiţă. Micuță, micuță, cu două codițe, dintre care una pe jumătate desfăcută, cu şortulețul şifonat şi cu şiretul de la unul dintre pantofi târându-se în urma ei ca o codiță lungă-lungă. Fetița ducea în spinare, gâfâind, un ghiozdan de două ori mai mare decât ea. Era nepoata anticarului. Trecea ea din când în când pe la magazin, dar nu prea des. Pe de o parte, fiindcă nu-i plăcea să citească, iar pe de altă parte, fiindcă bunicul o certa mereu. ..Uită-te la surioara ta geamănă", îi spunea el, ..vezi ce harnică e, şi ce ordonată?". Fetita se ducea și se uita, însă niciodată nu i se părea că surioara ei este atât de grozavă încât să te oboseşti să semeni cu ea. Ei bine, tocmai această nepoțică se învârti în ziua aceea prin tot anticariatul, răsfoi într-o doară mai tot ce se putea răsfoi şi în cele din urmă ajunse şi la cartea noastră. De cum o atinse, cartea se zgribuli și începu să miroasă urât. Şi mirosi ea așa, şi tot mirosi, dar degeaba. Și știți de ce? Pentru că fetița o fi avut ea multe năravuri, dar nu şi pe acela de a-şi şterge nasul când îi curgea. Avea nasul atât de înfundat din cauza asta, încât lumea se mira cum de reușește să mai respire. Aşa că nici nu se sinchisi de mirosul cărții. O răsfoi, se uită la desenele îngălbenite şi îi plăcură atât de mult, că nici nu se mai mişcă de lângă carte până ce nu o dezlipi de acolo bunicul ei, care trebuia să închidă magazinul. Dar a doua zi, micuța se înființă iar. A treia zi, la fel. Încet-încet, trecu și la rândurile scrise, silabisi azi un cuvânt, mâine o propoziție, și uite-aşa, de unde nici nu voia să audă de trei pagini. citit, după o săptămână era în stare să citească absolut singură o poveste de aproape La început, cartea, după cum vă închipuiți, răspândise mirosuri din ce în ce mai grele. Cu atât mai mult cu cât, de cum privirile fetiței începură să alunece peste rândurile ei, îşi dăduse seama că are de-a face cu o cititoare lipsită de orice experiență, nesigură, leneşă, delăsătoare. Se simțise profund jignită şi se străduise să miroasă cât putea ea de rău. Dar când văzu că fetiţa nu se lasă, că o citeşte cu tot mai multă atenţie, că-i întoarce paginile uşor şi migălos, că o leagănă ca pe un bebe înainte să o aşeze înapoi în raft, ba mai mult, când o auzi spunându-i bunicului ei că a luat nouă la citire, ei bine, cartea noastră începu să se simtă tot mai legată de cititoarea ei. De câte ori micuța se apropia de ea, înceta să miroasă urât. Ba chiar se străduia să-şi amintească mirosul de parfum şi de lavandă cu care venise la anticariat, ca s-o întâmpine pe fetiţă. (Caius Dobrescu - ,,Cartea care mirosea urât", volumul ,,Care-i fa cu cititul")​