Afară vedem totdeauna cerul albastru, sau norii, care ne protejează cu ploile lor și simțim pașii noștri stăpâni pe lume, până nu suntem loviți și inima nu ne bate să ne spargă pieptul ... Trăisem astfel de lovituri; palma grea, țărănească, înjurătura, cuvântul trivial, josnic, la adresa mamei mele, se abătuseră adesea asupra mea. Familia însă, cât era ea de dezbinată, mă protejase. Astfel de oameni pe care nici un gând înalt nu-i călăuzea, erau dispreţuiți de tatăl meu. Îi cunoșteam pe toți ăoamenii prin el. Bâzdoveica era cu măciuca. Stan Moames cu beția. Ion al lui Miai cu neștiința: << Tatăl nostru care ești în ceruri » și toată rugăciunea era pentru el nişte cuvinte << încurcate ». altul era deștept « nevoie mare », expresie intraductibilă pentru vârsta mea de atunci, dar înțelegeam că era o ironie, că dimpotrivă, omul acela era departe de deșteptăciunea pe care o afișa. Ene degeaba se ducea la biserică, tot Ene rămânea, dar bine că se ducea: << e și el un creștin ». Stancu își băuse tot pământul, deși avea unsprezece copii. Îi mai rămăseseră două pogoane, punea tutun pe ele. Fumau toți, << ce să facă » ? Se apucase de cizmărie. Cei violenți și josnici erau ocoliți. De ăștia trebuia «< să fugi ». Erau în afară oamenilor. Tata nu stătea de vorbă cu ei. Încât uitam totul numai cât îl vedeam, nu-i povesteam nimic ... Mi-era de-ajuns să-l aud glasul liniştitor: « ce faci, mă, copile? » și lumea întunecată, a cărei perdea se dăduse o clipă la o parte și văzusem urâtul și abjecția, se închidea la loc și înceta să mai existe pentru mine. Era frumos în acea zi de noiembrie și am rătăcit pe la șosea, prin preajma lacurilor. L-am uitat imediat şi pe acel șef legionar si pe Gheorghe al lui nea Costică ... Am uitat şi de mine însumi, absorbit de contemplarea lacului şi stăpânit fără gânduri, de bucuria de a trăi. Eram fericit că scrisesem un roman de la început până la sfârșit (fiindcă mai începusem și altele, dar nu le terminasem) și această certitudine îmi ajungea. (...) Am lăsat lacul și am luat-o spre Vatra Luminoasă. Taina in care era învăluită viața fratelui orb și a sorei lui mi se părea insondabilă. Nici nu voiam s-o dezleg; mă duceam la Pavel atras de puternica lui personalitate, care se formase citind nu atât de mult (biblioteca lui din âcărți uriașe scrise cu cuiul nu era mare), cât reflectând asupra vieții de a cărei lumină din afară era lipsit... (...) « Scriitorul trebuie să ne inițieze în ceea ce există dincolo de realitatea vizibilă, spunea el ... Revelația lucrurilor deja știute s-a produs în secolul trecut prin Balzac şi Flaubert, exceptându-i pe ruși, care cei dintâi au explorat fantasticul realității. (...) Eşti băiat tânăr, ai iluzii și idealuri, Swift te va turbura prea tare, nu-l citi î... dar citește-i pe ruși... Sunt îngrijorați de destinul omului, pe care îl văd din subterană, ca Dostoievski ... Dar mărturia nu e rece, soarta omului nu e iremediabilă, ca la acest englez care a mers în declin după Guliver, ci patetică, cu ochii spre Dumnezeu ... Tolstoi e mai echilibrat, nu-i citi acum nici pe Gogol, nici pe Dostoievski. (...) Să-i dai unui adolescent un sfat ... Va face exact contrariul ! Am început să umblu prin anticării după Swift, Gogol şi Dostoievski şi îi citeam în mica odăiță a fratelui meu Nilă, care îmi dădea și bani. Îl evitam pe Tolstoi (Marin Preda, Viața ca o pradă)
●B. Redacteaza un text de 150-300 de cuvinte despre relatia dintre viata unui scriitor si opera lui, folosind informatiile din fragmentul dat in redactarea textului vei avea in vedere urmatoarele repere: • Precizarea teme/problematicii puse in discutie • Formularea opiniei pe care o ai in legatura cu tema/problematica • Enuntarea si dezvoltarea corespunzatoare a doua arguumente adecvate opiniei. • Formularea unei concluzii pertinente. • Utilizarea corecta a conectorilor in argumentare. • Respectarea precizarii privind numarul de cuvinte​