Coridorul ispitei Traia demult un rege vestit pentru bunătatea sa. Și regele acela era lăudat, înşelat şi furat. Intr-una din zile, el il chemă pe inteleptul inteleptilor şi-i zise: Dumneata, care știi atâtea lucruri frumoase, nu cunoști un mijloc prin care să găsesc un vistiernic care să nu mă fure? De bună seamă, răspunse inteleptul. Vei reuși acest lucru punan- du-i să joace pe toți cei care se vor înfățișa pentru demnitatea de vistiernic. Cel ce va juca mai uşor, acela va fi omul cel mai cinstit. Glumeşti, zise regele. Ce legătură este între dans şi cinste? Dar fie! Fă cum știi! S-au înființat, în ziua fixată, un număr de şaizeci şi patru de bărbați. S-au adus şi bătrânii. Totul era pregătit pentru bal. Ca să se ajungă la salonul de bal, trebu să se treacă printr-un coridor întunecos. Regele, care aflase planul, îşi înşiras in coridor comorile. După ce au ajuns toți în salon, Maria Sa dădu semnalul de dans. Dar cum să danseze când toţi erau grei de comorile pe care le ascunseseri Ce hoți! gândea regele. Unul singur dintre ei dansa sprinten, ținea fruntea sus, bratele libere, corpul drept. Iată şi un om cinstit, zise regele. Şi aşa a devenit vistiernic cel mai uşor jucător iar galeria ce ducea spre sala dansului a fost numită „Coridorul ispitei". După Voltaire​