Subiectul al II-lea
UTST
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos:
Oare ce-o fi pățit procopsitul de frate-meu? zise Spiru Dăniloiu, uitându-se la nevastă-sa numai cu ochii, fără
a întoarce capul. Că m-a întrebat popa Ilie de la biserica Sf. Nicolae... Zice că a trimis de trei ori la dânsul şi casa
parcă ar fi pustie...?
-
Era luni seara, pe la mijlocul lui decembre. Stăteau la masă, singuri, soții Dăniloiu, în sufrageria vastă, plină de
mobile felurite, bufete și servante încărcate de văsării, tacâmuri, bibelouri... Policandrul* de cristal cu zeci de lumini
ardea, ca totdeauna, cu un singur bec, pentru economie. Printre ceşti şi pahare, pe bufet, trona statueta de bronz a
lui Napoleon, cumpărată de ocazie la Bucureşti. Deşi Dăniloiu era numai negustor şi nici nu făcuse armata, avea
profundă venerație pentru marele împărat, ca dealtfel mai toți negustorii și alți burghezi înstăriți din Piteşti.
Cu coatele pe masă, ținând în mâini un zdravăn picior de gâscă, bărbatul se oprise din molfăit, așteptând parcă
o explicație. Chipeș, înalt, avea fața bloncoasă*, aspră şi mustăți stufoase bulgăreşti mânjite de grăsime. Soția lui,
Vasilica, numai cu vreo opt ani mai mică, părea mai bătrână ca dânsul, cu părul ei împuținat și cărunt, cu obrajii plini
de zgârcituri, mai ales în colțurile buzelor, încât gura semăna cu o pungă lipită subt nasul îngust și ascuțit. Ea
isprăvise de mâncat şi, pe gânduri, cu un gest mecanic, strângea fărâmăturile de pâine dimprejurul tacâmului.
Aoleu! făcu drept răspuns, tresărind. Tocmai adineaori vorbirăm şi noi, cu Solomia, despre dânșii, că n-au
mai dat nici un semn de viață!
-
-
e luni!
Da, adevărat – dădu din cap Spira. Sâmbătă dimineața m-am întâlnit cu Ilarie la prăvălie și de-atunci... Iar azi e luni !
Liviu Rebreanu, Amândoi
