În povestirea Ioanei Pârvulescu a fost vorba despre prietenie. Lucian Blaga (1895-1961), unul dintre ma- rii scriitori ai literaturii române, despre care cu siguranță vei învăţa mai multe în următorii ani, a evocat într-o carte numită Hronicul şi cântecul vârstelor etapele importante ale vieții sale, iar copilăria nu a fost uitată, Adevăraţii prieteni, rudele mai presus de sânge, erau trei: Vasile Bănăţeanu, Roman al lui Tudorel şi Adam al Vicii. Eram născuți tuspatru în acelaşi an. Vârsta mea de la cinci la şapte ani stă sub zodia de auroră¹ a acestor prietenii. Dimineața, de-abia trezit, numai ce auzeam strigăte din curte, din toate puterile: ,,Lúlu Pópii, Lúlu, Lúlu Pópii!" O mică pau- ză. Apoi: ,,Lulu". Pe urmă iarăşi: ,,Lúlu Pópii! Lúlu Pópii!" Chemările se urmau cu modulaţii şi varia- țiuni de accent ce veneau de-a dreptul din dorul inimii. Fusese aşa de lungă noaptea! O noapte întreagă nu ne-am văzut! De multe ori îi lăsam într-adins² să cheme cât mai mult şi cât mai felurit, căci Mamii îi făcea un deosebit haz acest cor ce varia între răcnete şi cântece. Mă îmbrăcam şi ieşeam. [...] Cam din acelaşi timp mă urmăreşte şi amintirea unei zile când am pus la încercare cerul. Umblând odată pe uliță cu ochii în sus, am băgat de seamă că cerul venea tot cu mine. Zenitul³ se mişca din loc, ţinându-se neîntrerupt deasupra mea! Era o desco- perire cu totul nouă, pe care mă simțeam obligat să o păstrez ca un mare secret în cel mai ascuns ungher al inimii. Începeam să-mi tălmăcesc4 vii- torul pe linia de vis a acestei descoperiri, încât pentru nimic în lume nu m-aş fi încumetat s-o îm- părtăşesc şi altora. În fiecare zi puneam zenitul la încercare, dacă se mai ține pe urmele mele sau nu. Aș fi fost fără îndoială dezamăgit de moarte să fi aflat într-o zi că zenitul mă trădează. Și continuam să țin taina sub trei lacăte şi şapte peceţi5. Totuşi, odată, în răgazul dintre două jocuri, îi spun lui Adam al Vicii cât de ales este creștetul meu, sub tăria cerului. Numaidecât Adam îşi ridică şi el ochii - şi o ia razna". Pe urmă se întoarce şi-mi zice: „Și cu mine vine cerul!" L-am privit cu un zâmbet de milă, cu îndoială apoi, și pe urmă cu nedumerire. 1 auroră (s. f.) - lumină roşie-portocalie produsă de Soare şi care apare pe cer în zori; în text, început al unei perioade. 2 într-adins (expr.) - intenţionat. 3 zenit (s. n.) - în text, cerul de deasupra capului. 4 a tălmăci (vb.)-a explica, a traduce. 5 a fine sub trei lacăte şi şapte peceți (expr.) - a ține în secret ceva. 6 răgaz (s. n.)- răstimp, interval de timp liber între două perioade. 7a o lua razna (expr.) - a pleca la întâmplare, fără țintă. Adam îşi întărea cele spuse cu un ,,zău curat", for- mula curentă a jurămintelor în sat. ,,Zău curat - nu minți?", îl mai întreb eu o dată, cu toate că ştiam că orice asemenea întrebare era de prisos. ,,Zău curat că nu mint", făcu încă o dată Adam, c-o hotărâre ce mă ruşina. Formula era pentru noi prea sacră, decât să mai fi putut sta la îndoială. Eram dezolatº că nu mă dovedeam a fi singurul ales, dar în aceeași clipă un alt gând mă îndruma către o nouă încer- care. ,,Ascultă, Adam, îi zic, tu s-o iei pe uliță în sus, eu o iau pe uliță în jos. Dacă cerul se ține de tine, cum zici, şi vine şi cu mine, cum zic, atunci crapă şi zărim ce-i acolo înăuntru. Poate că o să vedem chiar îngerii..." Și Adam, înduplecat şi el de logica mea, ce părea închegată¹0 și fără greș, o luă pe uliță în sus, iar eu pe uliță în jos. După ce mântuirăm¹¹ suta de pași, fără de a auzi niciun pocnet de grinzi cereşti în înalt, ne oprirăm. Tăria albastră nu s-a despicat. Ne-am apropiat iarăşi unul de celălalt. ,,Mergea cerul cu tine?", îl întreb. ,,Mergea", zice Adam. ,,și cu mine mergea, răspund eu, dar atunci de ce nu crapă în două?"
cine face exerciții dau coroana
