👤

Indică cuvintele derivate , cuvintele compuse si cuvintele obtinute prin conversiune din textul de mai jos.
„Printre frații numeroși al căror roi împânzea dormitoarele, bisericile și sălile de clasă, se aflau doi, pe care toți îi știau și îi priveau cu respect. Se afla abatele Daniel, bătrânul, și elevul Narcis, tânărul, care abia își începuse noviciatul, dar care, din pricina darurilor sale deosebite și împotriva tuturor obiceiurilor vechi, era folosit încă de pe acum ca dascăl, îndeosebi de elină.
Acei, puțini, care ocazional mai zâmbeau pe seama simplității abatelui, erau însă cu atât mai vrăjiți de Narcis, copilul‑minune, frumosul adolescent cu elina lui elegantă, cu purtarea sa impecabil de cavalerească, privirea liniștită și pătrunzătoare, de cugetător, și cu buzele subțiri, frumos și sever desenate. Era îndrăgit de cărturari pentru că stăpânea minunat elina; era iubit de toți ceilalți, ba unii erau chiar de‑a dreptul fermecați de noblețea și de finețea sa. Erau și unii care îi luau în nume de rău faptul că era atât de tăcut și de stăpânit. [...]